Concursul "Pământul eşti TU!"

Doresc sa înscriu acest mesaj în concursul “Pământul eşti TU!” (http://pamantulestitu.wordpress.com)lansat de către Ambasada Marii Britanii, reprezentanţii ONU în România şi British Council, dar, mai mult decât doresc ca acest mesaj să dea de gândit tuturor acelora care, în pragul secolului al XXI-lea, mai cred că acest Pământ este un dat veşnic acelaşi, o sursă inepuizabilă de orice ne dorim noi, un spaţiu în care vibraţiile noastre negative, ura, orgoliile alimentate atâtea veacuri, mândriile prosteşti, spiritul risipei nu-şi arată colţii. Pământul nostru a fost martor atâtor crime pe care le-am săvârşit împotriva lui, de la hârtiile aruncate la colţuri de stradă la exploziile nucleare, de la becurile aprinse în plină zi la bomba atomică. Nu ştiu cât ne mai suportă şi nici nu ştiu cât îl vom mai suporta noi când, la capătul puterilor, răzbunarea lui nu va fi una voită, ci una impusă, forţată de propria noastră neglijenţă.

Concursul constă în răspunsul la întrebarea: “Dacă ai fi Pământul pentru o zi, ce ai vrea să transmiţi oamenilor?”.

Iată ce aş dori să transmit eu prin intermediul unei poezii scrise acum ceva vreme:

Vezi, anii ne-au înrăit prea tare,
inimile ne-au intrat în zodia morţii,
oaspeţi nepoftiţi ne suntem nouă înşine;
tu cu tine,
eu cu mine,
ceilalţi cu ei înşişi,
fiecare în parte cu un os de ros
şi o lume de cucerit.

Zilele au devenit spaime învăluite în sarcasm,
clipele îşi abandonează mântuirea în faţa lumii,
ce am făcut eu pentru lumea asta,
ce ai făcut tu,
ce cărare trebuia umblată împreună
şi noi am rătăcit-o de unii singuri?

Azi, oarbă se naşte lumina
în ochii copiilor noştri,
le lăsăm credinţe moarte în grijă
şi-i învăţăm să nu mai fie copii.
Anii ne-au înrăit prea tare,
soarele s-a înroşit de prea multă vreme
în orizont...

Prof. Liliana Mihalachi