marți, 21 decembrie 2010

Maria Grigorean - mica noastră mare vedetă

Atât la serbările de orice fel din şcoală, dar şi la evenimente extraşcolare care au presupus interpretare vocală de calitate, eleva noastră Maria Grigorean de la Şcoala Comăneşti ne-a făcut mereu cinste şi ne-a emoţionat cu vocea ei nemaipomenită.



Maria sau Mia, cum îi spune toată lumea în şcoală, urmează şi cursurile de muzică vocală de la Palatul Copiilor Suceava, sub îndrumarea domnului profesor Daniel Aneculăiesei. De curând a concertat la Iuliul Mall cu cântece şi obiceiuri de sezon, alături de elevii de la Palatul Copiilor.



Felicitări, Mia, şi la cât mai multe concerte şi premii!

Prof. Liliana Mihalachi

luni, 20 decembrie 2010

Un vis de Crăciun


A fost cândva, că de nu ar fi fost, nu v-am mai fi spus ceva despre o minunată serbare de Crăciun. Cu mic cu mare, din tot satul pregătit de sărbătoare, a apărut un val nesfârşit de oaspeţi care să îi admire pe mititeii de la "grădi" cum colindă, pe dansatorii curajoşi de la clasele primare, pe colindătorii, pe dansatorii şi pe actorii de gimnaziu, cuprinşi cu toţii de magia Naşterii Sfinte. Au mai tras ei cu ochiul la cadouri şi au fost surprinşi asupra faptului, dar bine că la final au fost ale lor cadourile şi nu ale celor mari, că tare s-ar mai fi întristat obrăjorii lor roşii!

La Şcoala Humoreni, Moş Crăciun a venit de departe


Fosta noastră colega de limba franceză, Dana Căruntu, chiar şi aflată departe de şcoala noastră şi de ţară, a trimis mereu gânduri bune elevilor de la Şcoala Humoreni, unde a predat acum ceva ani. Iar gândurile bune au fost însoţite mereu şi de cadouri consistente pentru copii, pe care i-a avut mereu aproape.

Anul acesta, din banii trimişi de dumneaei pentru daruri de Crăciun, am reuşit să cumpărăm câte un cadou fiecărui elev din clasele V-VIII. De cumpărături şi distribuire s-au ocupat subsemnata şi clasa a VIII-a, după cum se poate vedea şi din poze. Îi mulţumim doamnei profesoare că nu ne-a uitat şi că aducerea aminte e mereu însoţită de cele mai frumoase daruri şi urări!

De asemenea, pentru cei mici, un grup de Crăciunei şi Crăciuniţe tot de departe (au dorit să-şi păstreze anonimatul din motive obiective) au trimis hăinuţe, dulciuri, vitamine, jucării şi multe altele. Le mulţumim şi acestora fiindcă, fără să ne cunoască personal, au adus zâmbete pe feţele unor copii care, în multe cazuri, cu greutate îşi pot permite să ceară mai mult(e) de la Moş Crăciun.



Prof. Liliana Mihalachi

Participare la Serbarea Performanţei Şcolare


Duminică, 19 decembrie a.c., la Sala Polivalentă a Complexului "Conacul Domnesc" a avut loc Serbarea Performanţei Şcolare, la care am participat şi noi prin elevele Mareş Manuela-Elena şi Strugariu Cristina-Florica, doamna director Morar Rodica si subsemnata în calitate de profesor îndrumător a celor două eleve la Concursul Naţional "Made for Europe".



La eveniment au participat 232 elevi premiaţi la faza naţională a concursurilor şcolare, 227 profesori care i-au pregătit, directorii unităţilor şcolare evidenţiate şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.

Profesorii îndrumători au primit diplome, iar elevii trofee. Pentru aceştia a fost organizată şi o tombolă cu obiecte şcolare şi articole sportive. Elevele noastre au câştigat un set de boxe pentru calculator, respectiv o minge de volei.

Salon Orchestra Allegria din Viena a susţinut un concert de canţonete şi colinde pe placul tuturor în calitate de invitată specială a evenimentului.




La final, am putut socializa în cadrul unui dineu destul de variat şi gustos.

Prof. Liliana Mihalachi

joi, 16 decembrie 2010

De prin şcoală, în aşteptarea Crăciunului...


Întreaga şcoală e în aşteptarea Crăciunului. În pauze sau după ore, elevii împodobesc sălile de clasă şi continuă repetiţiile pentru colinde.


E un timp când magia unei naşteri miraculoase răzbate în spirit la mii de ani distanţă. Să sperăm că ne va ţine aşa cât mai mult posibil.


Prof. Liliana Mihalachi

Încă o zi l-am aşteptat pe Moş Crăciun

Cu mic cu mare am creat o nouă zi de sărbătoare. Elevii de clasa a V-a au redactat simpatice scrisori pentru Moş Crăciun, cei de clasa a VI-a au dat un apel de urgenţă la lectură prin schimbul de cărţi realizat cu mare căldură, iar cei de clasa a VII-a, fiind mai mari, au pus pe hârtie poveşti de Crăciun care de care mai interesante. Nici pauzele nu au mai fost pauze obişnuite, pentru că le-au luat locul sesiunile foto cu pomul albastru frumos ornat.
Noi îl aşteptăm în continuare pe Moş Crăciun şi sperăm să ne îndeplinească toate dorinţele!

miercuri, 15 decembrie 2010

Au venit premii din Spania şi Slovacia!

Au sosit zilele acestea câteva dintre premiile de la concursul realizat în cadrul proiectului eTwinning European Day of Languages. Vă reamintesc că echipe formate din câte trei elevi de la şcoala noastră au câştigat patru premii intâi din partea Spaniei, Poloniei, Finlandei şi Turciei, un premiul al II-lea din partea Slovaciei şi un loc al 5-lea din partea Cehiei.

Au sosit deocamdată premiile şi medaliile din partea Spaniei şi Slovaciei. Iată şi câştigătorii cu premiile.



Aşteptăm cu nerăbdare şi plicurile cu premii din celelalte ţări.

Prof. Liliana Mihalachi

marți, 14 decembrie 2010

Serbarea Performanţei Şcolare


Dacă vă închipuiaţi că premiul I la concursul Made for Europe 2010 - faza naţională (din Bacău) a rămas menţionat undeva într-un ziar la timpul său şi apoi uitat, v-aţi înşelat amarnic. De ce? Pentru că astăzi am primit invitaţie din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava de a ne prezenta duminică, 19 decembrie a.c., la evenimentul numit Serbarea Performanţei Şcolare, la care sunt invitaţi să participe elevii premiaţi la faza naţională a concursurilor şcolare cuprinse în Calendarul M.E.C.T.S. 2009-2010, profesorii care i-au pregătit şi directorii unităţilor şcolare evidenţiate.

Vă reamintesc că premiul I a fost câştigat de către reprezentantele noastre M
areş Manuela-Elena (Şcoala Humoreni) şi Strugariu Cristina-Floricica (Şcoala Comăneşti), sub îndrumarea subsemnatei pentru produsul Carte de tradiţii (Book of Traditions) din cadrul proiectului Comenius multilateral pe care l-am coordonat în şcoala noastră pe baza unei finanţări prin programul sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii al Comisiei Europene.

Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă a Complexului "Conacul Domnesc" din Suceava între orele 11:00 şi 14:30.


Un semn de apreciere meritat de cele două eleve care au impresionat într-un mod extraordinar juriul concursului naţional Made for Europe 2010. Felicitări!



Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 10 decembrie 2010

Pregătiri de Crăciun şi Anul Nou la Şcoala Humoreni


De ceva săptămâni, pe lângă lecţii, teste, teze, proiecte eTwinning şi alte mici şi mari proiecte, elevii şi cadrele didactice au intrat în febra pregătirilor pentru serbarea de Crăciun. Colinde, poezii, dansuri, iată doar câteva dintre deja cunoscutele dar mereu apreciatele ingrediente ale serbării de Crăciun din fiecare an.

Din culisele pregătirilor de anul acesta vă prezentăm astăzi obiceiul Ursul, realizat de câţiva elevi întreprinzători din clasele a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Humoreni.



Prof. Liliana Mihalachi

luni, 6 decembrie 2010

Cum l-am chemat la noi pe Moş Nicolae...


Ştiind că şi pe Moş Nicolae l-a atins criza, elevii claselor a V-a şi a VII-a au hotărât să îi dea o mână de ajutor. Aşa că ei s-au înarmat cu cadouri inventive şi încadrate într-o sumă micuţă, apoi au participat la o tombolă, căci nu erau să le primească pur şi simplu. Problema cea mai mare pe care au întâmpinat-o a fost faptul că fiecare dintre ei a trebuit să răspundă unei ghicitori pentru a-şi primi cadoul, iar cuvintele de la limba şi literatura română au fost bine încurcate cu numerele de la matematică. De exemplu, cadoul 11 l-a primit cel care a ştiut cum stau zmeul şi Făt-frumos, fiindcă mai mereu se luptă faţă în faţă.

Într-un final, au fost recuperate toate cadourile şi elevii s-au putut bucura de ele.



"BRĂDUŢII DE CRĂCIUN"

Pe parcursul acestei săptămâni, elevii clasei a V-a derulează campania ecologistă numită "BRĂDUŢII DE CRĂCIUN" pentru a atrage atenţia asupra marilor dezastre provocate de unele defrişări ilegale ale pădurilor de conifere. În acest sens, ei au realizat desene, planşe, fluturaşi şi insigne cu ajutorul cărora speră să salveze câţiva brăduţi sau o chiar o pădure întreagă.


Sloganul lor este următorul:


"Dacă nu vrei să ai coşmaruri de
Crăciun,
lasă un brăduţ
în viaţă!"

Le urăm mult succes în continuare!

duminică, 5 decembrie 2010

Cadou de la Moş Nicolae: primul număr al revistei de limbă şi literatură română din acest an şcolar

După aproape un semestru de muncă, am reuşit să finalizăm primul număr al revistei.

Revista Nr1 an 2010-2011

Iată şi câştigătorii la concursul "CEL MAI BUN ARTICOL":



Sperăm să vă bucuraţi de ceea ce am scris!

joi, 2 decembrie 2010

Nu uita că eşti român!


Elevii clasei a IV-a de la Şcoala Humoreni,îndrumaţi de d-na inst. Mareş Antoanela, au prezentat în faţa colegilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice un program de cântece şi poezii patriotice intitulat "Nu uita că eşti român!".

În încheiere, mici şi mari, au intrat într-o horă a Unirii.




Inst. Mareş Antoanela

miercuri, 1 decembrie 2010

La mulţi ani tuturor românilor!

Sărbătorim astăzi 92 de ani de la Marea Unire.
La mulţi ani tuturor românilor!


Iată câteva imagini de la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie la şcoala noastră, având drept coordonatoare pe doamna profesoară de istorie-geografie, Huţanu Irina.



luni, 22 noiembrie 2010

Săptămâna aceasta se derulează campania antifumat "AZI NU!”

Având în vedere faptul că din ce în ce mai mulţi adolescenţi caută să scape de probleme apucându-se de fumat, elevii clasei a VII-a au hotărât să organizeze o campanie antifumat cu titlul „AZI NU (fumez)!”.

Ei şi-au propus să facă cunoscute principalele pericole ale consumului de tutun, dar şi să sublinieze puternic nevoia celor nefumători de a se proteja, fiindcă riscurile sunt la fel de mari.

După ce au muncit cu spor câteva zile, astăzi ne-au prezentat rezultatele: au pus diferite afişe şi pancarte prin şcoală, au desenat locuri ale „crimei” şi au împărţit fluturaşi şi ecusoane cu numele campaniei.

Pozele de mai jos vorbesc de la sine…

luni, 15 noiembrie 2010

Rezultatele concursului eTwinning "European Day of Languages" - extension


Iată că au sosit şi mult aşteptatele rezultate la concursul din cadrul proiectului eTwinning "European Day of Languages". Ne lăudăm cu patru premii intâi din partea Spaniei, Poloniei, Finlandei şi Turciei, un premiul al II-lea din partea Slovaciei şi un loc al 5-lea din partea Cehiei.

Felicitări tuturor elevilor care s-au implicat şi s-au străduit să înveţe să numere în cele saşe limbi din proiect, pe lângă engleză, care a fost limba de lucru a proiectului.



Săptămâna viitoare vom confecţiona medaliile şi vom pregăt
i premii surpriză pe care le vom trimite participanţilor prin poştă.

După premiere,
proiectul nostru va lua sfârşit. Încă o experienţă extracurriculară de neuitat.

Prof. Liliana Mihalachi

miercuri, 10 noiembrie 2010

LOve StorY sau BUhuhu!

Ne-am gândit astăzi să vă reintroducem pentru câteva clipe în atmosfera creată la cercul literar "Dincolo de poveste...". Aşa că vă prezentăm alături urmările lecturării unor fragmente din romanul "Dracula", cunoscut publicului larg.
Fără să ne dăm seama, s-a înfiripat o neasemuită poveste de dragoste între monstrul Neştiut şi vrăjitoarea Neştiută, printre lumânări neparfumate şi pufuleţi fără E-uri.

Nici voi nu aţi scăpat din ghearele serii fără lumină, fiindcă cea mai de groază poveste pe care am auzit-o vreodată a fost realizată tot aici...

Opssss! Suntem postmoderni până în măduva oaselelor lui Dracula... sfârşitul poveştii vă aparţine!

IATĂ ŞI DE CE TREBUIE SĂ CITIŢI CARTEA:

CEA MAI FRUMOASA ZI DE LA CERC

Era o zi foarte frumoasă de miercuri. Deşi eu am mai fost la cerc, acea zi mi sa părut cea mai superbă, pentru că ne-am jucat şi pentru că am citit şi o poveste super de groază, cel puțin așa mi s-a părut mie.

Era vorba despre un om care a mers în călătorie, dar nu ştiu cum s-a făcut că a ajuns în casa unui vampir, bine, nu prea mai ţin minte, dar partea mea preferata a fost atunci când omul acela a descoperit că, de fapt, gazda lui era un vampir. M-au trecut şi pe mn toţi fiorii, dar după acea m-am calmat şi am descoperit că nu e doar o poveste, ci e realitate mea, în care toţi oameni au o altă faţă, nu vă supăraţi, nu? Glumeam!

Când mergeți la cerc îmi place să ne jucam, să povestim şi să uităm puţin de lumea de afară. Mi-aş dori ca cercul să ţină mai mult şi să avem mai multe activităţi grozave, nu că acestea nu sunt, ci din contră sunt super şi vreau mai multe. Aşa este o zi drăguță de cerc, îmi plac foarte mult zilele în care facem cerc căci parcă ne-am îndepărta puţin de tot de şcoală, nu că nu îmi place şcoala, ba chiar îmi place foarte mult. Era o zi care pentru început mie mi se părea normală, dar când am început cercul nu mi se mai părea aşa de "normală", să zic aşa. De când am început să citim şi să ne jucăm, am început să mă simt foarte veselă. Jocurile sunt alese de obicei de doamna profesoară şi mai contribuim şi noi cu idei. De obicei, toţi participă la jocuri, fiindcă toţi suntem copii şi tuturor ne plac jocurile.

De asemenea îmi plac şi textele pe care le studiem la cerc, sunt foarte frumoase şi îmi place că toţi le citim. O zi obișnuită de cerc mie mi se pare cea mai frumoasa zi pe care am avut-o. Îmi plac foarte mult zilele în care facem cerc, pentru că sunt şi foarte distractive!

Nicoleta Iuga, clasa a VI-a

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Activităţi şcolare şi extraşcolare din luna octombrie în retrospectivă


Luna octombrie a fost plină atât în ceea ce priveşte activităţile şcolare, cât şi cele extraşcolare. Dintre acestea, trei merită menţionate în mod special, pentru că au reprezentat colaborări interesante cu instituţii şi persoane din judeţul Suceava precum şi promovarea şcolii noastre în judeţ.

Prima activitate a privit proiectele coordonate de responsabila pentru programe europene în şcoala noastră, în persoana subsemnatei. Activitatea s-a materializat în două prezentări la consfătuirile responsabililor de programe europene din şcolile judeţului nostru din data de 16 octombrie de la Şcoala Filadelfia. Fiind promotor la nivel de judeţ al programului eTwinning, l-am prezentat şi în cadrul consfătuirilor pentru ca informaţia să fie diseminată în cât mai multe şcoli. Cea de-a doua prezentare a privit proiectul Comenius multilateral "Heritage of Generations" al şcolii noastre, considerat exemplu de bună practică la nivel naţional. Doamna inspector pentru programe comunitare, prof. Lidia Acostoaie, a menţionat încă o dată distincţia obţinută de produsul numit "Carte de tradiţii" pe care l-am realizat in cadrul parteneriatului multilateral din şcoala noastră, cu finanţare prin programul sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii al Comisiei Europene. Produsul menţionat a primit punctajul cel mai mare pe ţară în cadrul concursului Made for Europe - ediţia 2010 şi implicit premiul I.

Iată şi prezentările PowerPoint de care m-am folosit în cele două intervenţii.



A doua activitate s-a desfăşurat la Şcoala Comăneşti în cadrul parteneriatului si proiectului judeţean iniţiat de Societatea Ştiinţifică CYGNUS numit Şcoala pe roţi. Elevii noştri au fost iniţiaţi în arta fotografică, construirea roboţilor şi lumea biologiei şi astrelor de către profesori din mediul universitar şi preuniversitar veniţi pentru câteva ore în şcoala noastră cu echipament performant şi un entuziasm nemaipomenit.

Pe data de 3 noiembrie acest proiect a primit premiul al doilea pe ţară în cadrul competiţiei Gala Premiilor în Educaţie la secţiunea "Cel mai bun proiect educaţional". Ne mândrim că ne-am numărat printre beneficiarii unei asemenea iniţiative.

A treia activitate a fost realizată în cadrul Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic de către domnul profesor Dimitrie Olinici din Suceava, care s-a deplasat la Şcoala Comăneşti pentru a-i familiariza pe elevii noştri cu noţiuni despre univers şi spaţiul cosmic.


Prof. Liliana Mihalachi


Jurizarea elevilor noştri în proiectul "European Day of Languages"


Pe data de 4 noiembrie a.c., elevii clasei a VIII-a participanţi la proiectul eTwinning European Day of Languages au realizat jurizarea pentru concursul de numărat în limbile din proiect.

Astfel, echipa din Polonia a fost considerată de toţi elevii noştri drept campioană, elevii polonezi reuşind să numere de la 1 la 10 în limba română aproape la perfecţie.

Iată-i pe elevii noştri anunţând şi restul câştigătorilor.


Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 29 octombrie 2010

Carnavalul măştilor de Halloween


Deja tradiţie în şcoala noastră, Carnavalul măştilor de Halloween a avut loc săptămâna aceasta sub coordonarea subsemnatei şi buna colaborare a tuturor elevilor din clasele V-VIII.
Happy Halloween!





Prof. Liliana Mihalachi

joi, 28 octombrie 2010

Toamna în fotografii





Foto: Maria Domnica Grigorean
clasa a VIII-a, Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

marți, 26 octombrie 2010

A demarat proiectul eTwinning "Teach Me a Song!"



Fiindcă la școala noastră avem foarte mulți elevi talentați la muzică, am decis să îmbinăm muzica, limba engleză și lucrul online într-un nou proiect eTwinning numit Teach Me a Song (Învață-mă un cântec).

Este un parteneriat aprobat astăzi, care va dura două luni şi se va desfăşura între Şcoala Comăneşti şi Şehit Şener Gundem İlkogretim Okulu din Ankara, Turcia.

În cadrul acestui parteneriat eTwinning, elevii vor realiza un CD cu șase cântece în limba română şi în limba turcă. Surpriza o constituie interpretarea a cel puțin unui cântec turcesc de către elevii noștri și a unui cântec românesc de către elevii din Turcia.

Certificat eTwinning Teach Me a Song

Stadiile proiectului sunt:

- descrierea celor două școli și țări din proiect împreună cu elevii implicați prin intermediul unei prezentări PowerPoint;
- contactul elevilor prin intermediul site-ului eTwinning;
- înregistrarea a 3 cântece româneşti de către echipa şcolii noastre şi a 3 cântece turceşti de către echipa de elevi din Turcia;
- postarea înregistrărilor pe site-ul eTwinning;
- învățarea și înregistrarea unui cântec din repertoriul turcesc de către elevii români și din repertoriul turcesc de către elevii turci;
- postarea noilor înregistrări pe site-ul eTwinning;
- realizarea coperții CD-ului de către elevi sub îndrumarea coordonatorilor;
- definitivarea CD-ului și expunerea lui în școlile din parteneriat.

Detalii despre proiect aici.

Mult succes!
Prof. coord. Liliana Mihalachi

duminică, 24 octombrie 2010

Global Education Conference - Conferinţa Globală pentru Educaţie



Cu bucurie vă fac invitația tuturor profesorilor vorbitori de limba engleză de a vă alătura sesiunii online pe care o voi susține în cadrul evenimentului mondial numit Global Education Conference.

De curând am fost anunțată de organizatori că am fost acceptată ca prezentatoare pentru a ține o prelegere online despre proiectele eTwinning.

Mai multe informații despre eveniment găsiți aici.
Sesiunea mea va fi pe data de 18 noiembrie, ora 22.

Dacă doriţi să paticipaţi, trebuie sa vă asiguraţi că aveţi calculatorul setat pentru a accesa platforma Elluminate. De asemenea asiguraţi-vă ca aveţi un microfon şi căşti la îndemână.

Pentru ultimele detalii referitoare la conferinţă, accesaţi şi pagina Twitter aici.

Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 22 octombrie 2010

Noi înregistrări în proiectul "European Day of Languages"


Elevii noștri au continuat și astăzi înregistrările în cadrul proiectului eTwinning "European Day of Languages" și iată-le și pe ultimele din proiect. Așteptăm cu sufletul la gură jurizarea din partea școlilor participante.




Iată şi ultimele înregistrări din Turcia pentru numerele de la 1 la 10 în limba română.
Prof. Liliana Mihalachi

Continuăm proiectul eTwinning "European Day of Languages"

Fiindcă ne-a plăcut să îi auzim pe colegii noștri numărând în limbile lor materne de Ziua Europeană a Limbilor în cadrul proiectului eTwinning "European Day of Languages", am decis să-l continuăm printr-un concurs.

Fiecare echipă va constitui echipe de câte doi sau trei elevi care vor învăța să numere în limbile implicate în proiect, apoi se va forma câte un juriu în fiecare școală din proiect pentru alegerea celor mai bune înregistrări. Premiile-surpriză vor fi trimise prin poștă.

Iată câteva dintre înregistrările noastre de până acum.







Dar să-i auzim şi pe elevii din Finlanda, Spania şi Polonia numărând în limba română.
Jurizarea nu va fi uşoară.

Prof. Liliana Mihalachi

miercuri, 20 octombrie 2010

Cerc pedagogic la limba engleză găzduit la Şcoala Comăneşti



Astăzi, 20 octombrie 2010, a avut loc cercul pedagogic la limba engleză pentru primul semestru. A fost găzduit de Școala Comănești și s-a dovedit a fi o oportunitate frumoasă pentru profesorii participanți de a discuta și împărtăși experiențe didactice noi.

Tema a fost "Noile tehnologii în predarea limbii engleze" și a fost ilustrată de subsemnata, în calitate de profesoară de limba engleză a școlii gazdă, atât prin chestiuni teoretice, cât și prin aplicații la clasă.

Iată și prezentarea PowerPoint pregătită cu această ocazie.

ICT(s) in the Classroom

Prof. Liliana Mihalachi