vineri, 19 decembrie 2008

Serbarea de Crăciun în şcolile noastre

Deja tradiţionala serbare de Crăciun aduce an de an bucurii, colinde şi nu în ultimul rând pe Moş Crăciun la şcolile noastre. Profesorii şi elevii au muncit săptămâni întregi pentru a oferi pe scenă, în faţa părinţilor, a profesorilor şi autorităţilor locale un spectacol demn de toată lauda.


Cele două şcoli din Comăneşti şi Humoreni s-au întrecut în a da tot ce-i mai bun, iar Moş Crăciun, finanţat de primărie, a fost anul acesta mai bogat decât în anii trecuţi.


Iată şi câteva poze de la cele două serbări din Humoreni, respectiv Comăneşti.









Prof. Liliana Mihalachi


Profesorul- prietenul meu de suflet

Ne-a fost colegă anul trecut doar pentru ceva mai mult de jumatate de an. A predat limba franceză copiilor de la Şcoala Humoreni şi a reuşit să se apropie de ei şi de colegi prin blandeţea şi sensibilitatea ei. Între timp, a dat un concurs la Luxembourg şi astăzi lucrează ca funcţionar european în domeniul secretariatului. Nu şi-a uitat însă elevii şi anul trecut le-a oferit sprijinul financiar pentru o excursie la Suceava, iar de Crăciunul acesta a trimis bani de dulciuri pentru fiecare copil din şcoală.

Sper ca o să citeşti acest post, Dana, şi de aceea vrem să îţi mulţumim din partea tuturor şi să-ţi urăm un Crăciun fericit şi un An Nou îmbelşugat.

Prof. Liliana Mihalachi

O scrisoare de Crăciun care a stors lacrimile tuturor profesorilor

Se numeşte Simona şi este în clasa a V-a la Şcoala Humoreni. Locuieşte cu bunicii trecuţi de optzeci de ani şi îi este dor de părinţi. Mama se află în Italia, ca mulţi alţi părinţi plecaţi departe de copiii lor pentru a putea munci şi trimite bani acasă. Tatăl locuieşte într-un sat apropiat.

La concursul "Scrisoare către Moş Crăciun" ne-a trimis o poezie scrisă de ea care a stors lacrimile fiecărui profesor care a citit-o. Am ales să o postăm pe blog pentru că exprimă sentimentele unui copil aflat ca atât de mulţi alţii în situatia de a creşte departe de părinţi, dar care poate nu au reuşit să exprime această dramă tăcută în cuvinte atât de frumos meşteşugite.

Moş Crăciun
În lungul drum pe care-l faci,
Te rog sa treci pe la săraci.
Căci sunt copii de vârsta mea,
Că poate nu au ce mânca!
Eu am de toate, dar aş vrea
Să strâng la piept mămica mea.

Moş Crăciun de peste mări,
Ca s-ajungi treci multe ţări?
Treci pe la mămica mea
Poate vrea şi ea ceva!
Sper că fraţii mei ţi-au scris
Despre ei şi al lor vis.

Te-aşteptăm cu drag la noi.
Ştiu bine că eşti în nevoi,
Dar tu cu sufletul cel mare
Ai daruri pentru fiecare.
Eu sunt Cotleţ Narcisa Simonica
Pot fi găsită acasă la bunica.

Prof. Liliana Mihalachi

joi, 18 decembrie 2008

Câştigătorii concursului "Scrisoare pentru Moş Crăciun"

Câştigării concursului "Scrisoare pentru Moş Crăciun" la Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni sunt:
- Moroşan Maria (cl. a VI-a), secţiunea în limba engleză;
- Cotleţ Simona (cl. a V-a), secţiunea în limba română;
- Tabarcea Cătălin (cl. a VI-a), secţiunea în limba franceză;
- Sofian Relu (cl. a VI-a), câştigător al premiului special la secţiunile română, engleză şi franceză.


La Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti câştigătorii sunt:
-Crăciunescu Roxana, secţiunile în limba engleză şi germană;
- Grigorean Maria, secţiunea în limba română

Ceilalţi câştigători vor fi anunţaţi în curând.

Felicitări tuturor!


Prof. Liliana Mihalachi

marți, 16 decembrie 2008

E vremea colindelor





Iată vin colindători... avem şi noi colindătorii noştri, care, de fapt, sunt deja gata de colindă. Astăzi au avut loc penultimele repetiţii la Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni.




Prof. Liliana Mihalachi

luni, 15 decembrie 2008

Colind de Crăciun în engleză/ A Christmas Carol

Vine Crăciunul şi, ca în fiecare an, ne pregătim cu colinde. Iată colinda de Crăciun în limba engleză We Wish You a Merry Christmas cântată de elevii clasei a VI-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti, sub îndrumarea subsemnatei.

Prof. Liliana Mihalachi

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Olimpiada de limba engleză - etapa locală

Astăzi, 6 decembrie 2008, a avut loc la Gura Humorului olimpiada de limba engleză pentru clasele a VII-a şi a VIII-a. Din şcoala noastră au participat 3 eleve: Crăciunescu Roxana Mariana (clasa a VIII-a), Morar Alina-Diana (clasa a VIII-a) şi Sofian Raluca (clasa a VII-a).
Elevele noastre au obţinut rezultate bune şi foarte bune. Astfel, la clasa a VIII-a, Roxana s-a situat pe locul al 5-lea şi Diana pe locul al 10-lea. La clasa a VII-a, Raluca a obţinut locul al 2-lea şi s-a calificat pentru faza judeţeană, care se va desfăşura pe data de 17 ianuarie 2009 la Şcoala cu clasele I-VIII "Ion Creangă" din Suceava.
Doresc să le felicit pe toate cele trei participante pentru curajul şi rezultatele lor. Mă bucur că munca mea poate fi răsplătită şi astfel.
Prof. Liliana Mihalachi

miercuri, 3 decembrie 2008

Concursul lunii decembrie


ŞCOALA CU CLASELE I-VIII Comăneşti
Comisia Limbă şi Comunicare


organizează concursul
LETTER TO SANTA CLAUS
SCRISOARE CĂTRE MOŞ CRĂCIUN
LETTRE AU PÈRE NOËL
BRIEF AN WEINACHTSMANN


Concursul are patru secţiuni: română, engleză, germană şi franceză .
Se va acorda câte un premiu pentru fiecare secţiune. Fiecare elev participant va primi diplomă de participare.


Lucrările elevilor sunt aşteptate în căsuţa amenajată în şcoală pe care veţi vedea mesajul “Concurs - Crăciun”.


Scrisorile vor fi puse într-un plic sigilat, pe care va fi scrisă secţiunea la care participă elevul şi un cuvânt-parolă. Plicurile care conţin numele elevilor nu vor fi luate în considerare. Scrisorile nu trebuie să depăşească 150 de cuvinte şi se vor depune în perioada 10-15 decembrie 2008.


Câştigătorii vor fi anunţaţi în ziua de 17 decembrie a.c., prin publicarea cuvântului-parolă pe panoul şcolii. Elevii care îşi văd parola câştigătoare se vor adresa unuia dintre profesorii organizatori pentru ridicarea premiului.


Organizatori şi evaluatori: Prof. Liliana Mihalachi (Lb. engleză), Prof. Nechita Magdalena (Lb. română), Prof. Maria Isepciuc (Lb. română), prof. Mirela Ilaş (Lb. franceză), Prof. Claudia Vărvăreanu (Lb. germană)

luni, 1 decembrie 2008

Heritage of Generations—Primul proiect Comenius pentru şcoala noastră

Pentru orice şcoala, posibilitatea de a intra în contact cu alte şcoli, mai ales din afara ţării este o şansă extraordinară de a cunoaşte, experimenta şi învăţa în toate modurile posibile.
Anul acesta am obţinut finanţare pentru un proiect Comenius multilateral, primul pentru şcoala noastră, numit “Heritage of Generations”, care îşi propune să valorifice tradiţiile şi obiceiurile lăsate de strămoşii noştri, să ne familiarizeze cu tradiţiile şi obiceiurile ţărilor partenere şi să contribuie la reducerea rasismului şi a xenofobiei. Proiectul a primit finanţare în cadrul programului sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, iar partenerii noştri de proiect sunt Geschwister-Scholl-Realschule, Betzdorf din Germania şi Zubeyde Hanim Ilkıgretim Okulu, Karaman din Turcia.

La prima vedere, tema proiectului este una clasică, însă noutatea ei vine din modul de abordare a temei. Partenerii vin din spaţii diferite, şi anume: România din spaţiul ortodox, Germania din spaţiul catolic, iar Turcia din cel musulman. Produsele pe care urmărim să le realizăm sunt: un CD şi un DVD cu dansuri şi cântece tradiţionale, un calendar de perete al principalelor sărbători tradiţionale din cele trei ţări şi o carte de tradiţii, în care vom valorifica şi cele mai interesante povestiri păstrate din generaţie în generaţie.
Prima întâlnire de lucru a avut deja loc în Betzdorf, Germania, şcoala germană fiind şi coordonatoarea proiectului. Acestă vizită de lucru s-a desfăşurat în perioada 15-22 noiembrie a.c. şi, în ciuda faptului că pentru toţi participanţii în afară de subsemnata această ieşire a fost prima în afara graniţelor ţării precum şi prima călătorie cu avionul, totul s-a desfăşurat mai bine decât ne aşteptam. Faptul că proiectul a implicat şi elevi ai şcolii noastre este îmbucurător pentru noi şi în acelaşi timp satisfacţia de a vedea nişte copiii din mediul rural luând contact cu o nouă civilizaţie într-o călătorie care poate uneori fi unică în viaţă este şi mai mare. În total din şcoala noastră au participat patru profesori şi patru elevi. Tot elevi şi profesori vor fi implicaţi şi în următoarele mobilităţi în Turcia şi din nou în Germania pe parcursul a doi ani de zile în care vom lucra împreună pentru a ne cunoaşte şi a realiza produse care vor fi utile şi generaţiilor de elevi care vor veni după noi. Lucrul la acest proiect însă înseamnă şi perfecţionarea limbii de lucru a proiectului şi anume limba engleză, dar şi schimbarea atitudinii faţă de ceea ce este diferit de noi. Teama de ceea ce nu cunoaştem poate duce la rasism şi xenofobie, iar unul dintre obiectivele acestui proiect este de a conştientiza aceste probleme şi de a veni în întampinarea şi rezolvarea lor.

Pentru profesorii şi elevii şcolii noastre, vizita în Germania a fost plină de lucruri noi dar şi de surprize frumoase. Şcoala germană este de mai bine de trei ori mai mare decât a noastră, are laboratoare pentru aproape orice disciplină, îşi desfăşoară cursurile numai dimineaţa pentru toţi cei şase sute de elevi iar după-amiaza se fac cursuri opţionale de limbi străine, gătit, sport etc., are dotări pe care puţine şcoli de la noi le au, are o sală de sport cam cât şcoala noastră şi un mic observator astronomic la mansardă.

Primirea oficială s-a organizat în sala de conferinţe a şcolii, unde steagurile celor trei şcoli au fost ridicate, iar oficialităţile localităţii precum şi directoarea şcolii au ţinut câte un scurt discurs de bun-venit. Formaţia şcolii ne-a întâmpinat şi ea cu câteva cantece tradiţionale şi unul în limba engleză.

Fiindcă proiectul presupune întoarcerea în spaţiul tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşilor noştri, întâlnirea noastră de lucru a inclus şi o vizită la Frankfurt, unde coordonatorul german, profesorul Hans Ehrlich, ne-a făcut cunoştinţă cu locurile istorice ale oraşului. Îmbinarea de tradiţional şi modern (Frankfurt-ul este denumit “Manhattan-ul Europei) ne-a dat de gândit în privinţa modului în care omul modern a ales să îmbine tradiţionalul cu modernul.


Ne-am întors în România cu o imagine placută despre Germania şi cu câte un exemplu bun în minte pe care l-am putea aplica aici. Unul dintre elevii noştri l-a abordat deja pe primarul localităţii întrebând când se va termina de asfaltat drumul spre şcoală pentru că în ultima săptămână din martie 2009 vom avea oaspeţi din Germania şi Turcia.
Vă vom da veşti în martie despre cea de-a doua întâlnire de lucru.

Coordonator proiect: Prof. Liliana Mihalachi

1 Decembrie - La mulţi ani, români!



Vineri, 28 noiembrie, la Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni, s-a sărbătorit Ziua Naţională a României, întrucât pe 1 Decembrie este zi liberă. Coordonatoarea evenimentului a fost doamna învăţătoare Mareş Garafila. Elevii au prezentat cântece patriotice, au realizat desene şi steguleţe şi au îmbrăcat costume tradiţionale.
Iată şi câteva fotografii:




La Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti, Ziua Naţională a fost sărbătorită prin prezentarea de referate pe această temă de către elevii clasei a VIII-a şi prin interpretarea de cântece patriotice.

Prof. Liliana Mihalachi