sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Activităţi şcolare şi extraşcolare din luna octombrie în retrospectivă


Luna octombrie a fost plină atât în ceea ce priveşte activităţile şcolare, cât şi cele extraşcolare. Dintre acestea, trei merită menţionate în mod special, pentru că au reprezentat colaborări interesante cu instituţii şi persoane din judeţul Suceava precum şi promovarea şcolii noastre în judeţ.

Prima activitate a privit proiectele coordonate de responsabila pentru programe europene în şcoala noastră, în persoana subsemnatei. Activitatea s-a materializat în două prezentări la consfătuirile responsabililor de programe europene din şcolile judeţului nostru din data de 16 octombrie de la Şcoala Filadelfia. Fiind promotor la nivel de judeţ al programului eTwinning, l-am prezentat şi în cadrul consfătuirilor pentru ca informaţia să fie diseminată în cât mai multe şcoli. Cea de-a doua prezentare a privit proiectul Comenius multilateral "Heritage of Generations" al şcolii noastre, considerat exemplu de bună practică la nivel naţional. Doamna inspector pentru programe comunitare, prof. Lidia Acostoaie, a menţionat încă o dată distincţia obţinută de produsul numit "Carte de tradiţii" pe care l-am realizat in cadrul parteneriatului multilateral din şcoala noastră, cu finanţare prin programul sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii al Comisiei Europene. Produsul menţionat a primit punctajul cel mai mare pe ţară în cadrul concursului Made for Europe - ediţia 2010 şi implicit premiul I.

Iată şi prezentările PowerPoint de care m-am folosit în cele două intervenţii.



A doua activitate s-a desfăşurat la Şcoala Comăneşti în cadrul parteneriatului si proiectului judeţean iniţiat de Societatea Ştiinţifică CYGNUS numit Şcoala pe roţi. Elevii noştri au fost iniţiaţi în arta fotografică, construirea roboţilor şi lumea biologiei şi astrelor de către profesori din mediul universitar şi preuniversitar veniţi pentru câteva ore în şcoala noastră cu echipament performant şi un entuziasm nemaipomenit.

Pe data de 3 noiembrie acest proiect a primit premiul al doilea pe ţară în cadrul competiţiei Gala Premiilor în Educaţie la secţiunea "Cel mai bun proiect educaţional". Ne mândrim că ne-am numărat printre beneficiarii unei asemenea iniţiative.

A treia activitate a fost realizată în cadrul Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic de către domnul profesor Dimitrie Olinici din Suceava, care s-a deplasat la Şcoala Comăneşti pentru a-i familiariza pe elevii noştri cu noţiuni despre univers şi spaţiul cosmic.


Prof. Liliana Mihalachi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu