De ceva ani buni se discută mereu despre măsurile pe care trebuie să le luăm şi care se vor lua în legătură cu iminentele schimbări climatice.
Până de mai curând însă aceste probleme păreau aspecte îndepărtate, care nu ni s-ar putea întâmpla, însă schimbarile de climă produse şi care se produc chiar sub ochii noştri ne dau un semnal de alarmă în privinţa a ceea ce trebuie să facem ACUM şi ÎN FIECARE LOCAŢIE în care trăim sau pe care o vizităm.
Potrivit experţilor, emisia gazelor cu efect de seră în urma activităţilor umane va cauza grave dereglări climatice, accentuând creşterea nivelului mării şi încălzirea globală. Valurile de caniculă, precipitaţiile violente, uraganele şi taifunurile sunt urmările directe ale încălzirii globale, de care omul este vinovat direct.
Tot potrivit experţilor, dacă în următorii 10 ani nu se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră, vor avea loc grave dezechilibre în natură.
Invelişul de gaze cu efect de seră care apare în mod natural în atmosferă are funcţia de a regulariza clima planetei. Încă de acum 250 de ani, emisiile de gaze cu efect de seră au transformat acest înveliş într-unul mai dens, procesul manifestându-se cu o rapiditate fără precedent, cauzând cea mai dramatică schimbare în compoziţia atmosferei din ultimele sute de ani.
Iată câteva măsuri împotriva schimbărilor climatice pe care fiecare dintre noi le poate aplica (sursa: http://o9atitudine.ro/info/mediu/economiseste):
- Reduceţi încălzirea. Reducerea temperaturii cu doar 1°C poate micşora factura de energie cu 5-10% şi reduce până la 300 kg de emisii de CO2 per gospodărie în fiecare an.
- Programaţi termostatul în aşa fel încât pe timpul nopţii sau când ieşiţi din casă, temperatura să se reducă, iar înainte de a vă trezi sau de a ajunge acasă, temperatura să revină la un nivel confortabil. Astfel, veţi putea obţine o reducere cu 7-15% a facturii de încălzire.
- Înlocuiţi geamurile simple cu geamuri duble. Această schimbare va necesita o investiţie iniţială, dar va reduce cu jumătate pierderile termice prin geamuri, iar pe termen lung investiţia va fi rentabilă. Dacă alegeţi vârful de gamă disponibil pe piaţă (cadru de lemn, geamuri duble cu emisii reduse, umplute cu argon), puteţi reduce pierderile termice cu 70%!
- Nu lăsaţi căldură să iasă din locuinţă pe o durată mai lungă de timp. Când aerisiţi, lăsaţi geamurile deschise doar câteva minute. Dacă lăsaţi o deschizătură cât de mică pe durata întregii zile, energia necesară încălzirii interioare pe durata a şase luni reci (o temperatură exterioară de 10°C sau mai puţin) va genera aproximativ o tonă de emisii de CO2.
- Izolaţi-vă bine casele. Pe termen lung, aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de reducere a emisiilor de CO2 şi a economiei de energie. Pierderile termice prin pereţi, acoperiş şi podea reprezintă peste 50% din pierderile totale de căldură. Izolaţi rezervoarele de apă caldă, conductele sistemului de încălzire centrală, precum şi nişele din pereţi şi montaţi o folie de aluminiu în spatele radiatoarelor.
- Schimbaţi locul frigiderului sau al congelatorului - poziţionarea acestora în apropierea maşinii de gătit sau a boilerului determină un consum mai mare de energie decât dacă ar fi aşezate la distanţă de acestea. De exemplu, dacă le aşezaţi într-o cămară caldă, unde temperatura camerei este de 30-35°C, consumul de energie este aproape dublu şi generează o cantitate anuală suplimentară de 160 kg de emisii de CO2 pentru un frigider şi 320 kg pentru un congelator.
- Dezgheţaţi periodic frigiderele şi congelatoarele mai vechi. Sau mai bine, înlocuiţi-le cu modele mai recente care au cicluri de dezgheţare automate şi sunt de două ori mai eficiente din punct de vedere energetic decât modelele anterioare. Atunci când cumpăraţi noi aparate electrocasnice (nu numai frigidere, ci şi maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase etc.), optaţi pentru cele care poartă eticheta europeană A+, care înseamnă că sunt foarte eficiente din punct de vedere energetic;de asemenea, comparaţi consumul energetic al aparatelor cu eticheta A+, deoarece acesta poate varia.
- Atenţie la setările pe care le folosiţi - dacă setaţi frigiderul pe temperatura cea mai mare, nu numai că veţi consuma mai multă energie, dar nici alimentele nu vor rămâne proaspete, deoarece pot îngheţa.
- Nu puneţi alimente calde sau fierbinţi în frigider! Înainte de a le pune în frigider, lăsaţi alimentele să se răcească, veţi economisi energie.
- Verificaţi dacă apa nu este prea fierbinte. Termostatul nu trebuie setat la o temperatură mai mare de 60°C. Acest lucru este valabil atât pentru boiler, cât şi pentru încălzirea centrală. Nu uitaţi, 70% din energia consumată de gospodării este folosită pentru încălzirea caselor şi 14% pentru încălzirea apei.
Este timpul să acţionăm! Planeta noastră ne vrea ca prieteni, nu duşmani!
Acest articol se înscrie în cadrul programului Blog Action Day.
Prof. Liliana Mihalachi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu