miercuri, 27 februarie 2008

Proiect Comenius- măsura acompaniatoare eTwinning


'


Primul Sigiliu European de Calitate pentru judeţul Suceava pentru un proiect eTwinning este adus de Şcolile cu clasele I-VIII Comăneşti şi Humoreni.

Proiectul pentru care am primit distincţia se numeşte “Carolling in Europe” (“Cu colinda prin Europe”) şi a fost coordonat de domnişoara profesoară de Limba engleză Liliana Mihalachi. Au participat elevi din clasele I-VIII de la ambele şcoli.


Proiectul a fost o colaborare între 14 şcoli europene şi a constat în realizarea unui blog care conţine materiale originale ale elevilor noştri ilustrând modul cum se petrece Crăciunul în fiecare ţară din proiect. Elevii au fost pur şi simplu cuceriţi de acest proiect, mai ales că au avut şi oportunitatea de a intra în contact direct cu elevi din alte şcoli europene. Proiectul a fost un adevărat succes, neaşteptat de nici unul dintre parteneri. Am lucrat cu sufletul şi cu mintea şi am creat mica noastră lume unde originalitatea şi comunicarea interculturală au fost la ele acasă. Pe măsură ce proiectul a luat amploare, din ce în ce mai multe persoane ne vizitau pagina. Ataşând o aplicaţie numită “hits’ map” la blog, am reuşit să observăm că aveam vizitatori din douăzeci de ţări din Europa şi trei din America de Nord, în total vreo optsprezece mii. Nu este rău pentru un blog şcolar. Numărul încă mai creşte şi astăzi şi primim felicitări din toată lumea.

În curând au venit şi premiile: Sigiliul Naţional de Calitate şi, mai recent, cea mai mare distincţie posibilă într-un astfel de proiect, Sigiliul European de Calitate. Alte trei ţări din proiect au mai primit aceste distincţii, iar celelalte aşteaptă decizia agenţiilor lor naţionale.

Au participat şcoli din Italia, Irlanda, Austria, Islanda, Polonia, Marea Britanie, Lituania, Slovenia şi Spania în proiect, în total cincisprezece. S-au postat desene, articole, povestiri, colinde, scrisori şi diplome pentru Moş Crăciun, reţete tradiţionale şi fotografii, toate creaţii ale elevilor noştri şi toate despre Crăciun. Am văzut acest proiect ca pe o celebrare a spiritului Crăciunului, elevii noştri transmiţând mesaje de bucurie şi pace, alături de urările tradiţionale în toate limbile.

Vă nvităm pe toţi să vizitaţi blogul proiectului la carollingineurope.wordpress.com şi să ne ţineţi pumnii pentru marile premii eTwinning 2008 la care vom concura în luna octombrie a.c. (Liliana Mihalachi)


2 comentarii: