joi, 21 iulie 2011
Un nou premiu ce ne aduce aminte de cerchişti
luni, 20 iunie 2011
PRINTRE CAMPIONI

vineri, 17 iunie 2011
Sfârşit de an şcoalar


- STRATON ADRIANA (Premiul al III-lea) şi GRIGOREAN MARIA (Menţiune) la Concursul Naţional de poezie în limbile franceză şi engleză, ed. a III-a, "Poezia Copilăriei Europene"de la Piatra Neamţ
- SOFIAN ANGELA (Premiul I) ŞTEFĂNESCU GEORGIANA, DRANCA IULIANA, STRATON ADRIANA, SOFIAN CĂTĂLIN, SOFIAN OCTAVIAN (Premiul al II-lea), ŞVEICA LENUŢA DANIELA, BILAN COSTEL, COŞULIANU ALEXANDRA, GRIGOREAN MARIA, GRIGOREAN MONICA, IACOBAN MARIA-SIMONA, STRUGARIU CRISTINA, ONIOI SIMONA (Premiul al III-lea) - Jocul-Concurs Naţional "THE SMARTEST BUNNY", secţiunea limba şi literatura română, judeţul Neamţ
- GRIGOREAN MARIA (Premiul I) , SOFIAN ANGELA (Premiu special), cerchiştii - au primit cărţi, diplome şi dvd-uri cu activitatea de la Cercul Literar "Dincolo de poveste..." .
O excursie de două zile

vineri, 10 iunie 2011
Banchetul clasei a VIII-a, Şcoala Humoreni
Scrisoare pentru clasa mea

Drumul pe care l-ați parcurs până acum a fost unul fără griji prea mari. V-ați bucurat de copilărie nu numai alături de părinți, prieteni și colegi, ci și alături de profesori.
Aș fi vrut să încep cu un „chiar dacă…” mare, dar vreau să mă abțin, pentru că în realitate niciun „chiar dacă” nu are puterea unui ”mă bucur”.
Mă bucur că v-am cunoscut pe voi și pe părinții voștri, că în cele din urmă ne-am înțeles cu bune și rele, că am parcurs un drum frumos împreună, din care toți am avut de învățat. Ceea ce a fost o lecție pentru voi a fost o lecție de viață și pentru mine.
Mă bucur că am avut atâtea momente petrecute împreună ca dirigintă și elevi, dar și ca prieteni.
Mă bucur că mulți dintre voi v-ați păstrat inocența din clasa a V-a în adâncul sufletului și că am reușit să văd ceea ce e frumos în fiecare dintre voi.
Mă bucur că sunteți niște adolescenți cu vise, cred în visele voastre și cred în voi că veți lupta să le transpuneți în realitate.
Mă bucur să văd în fiecare din voi un Om și am încredere că veți fi mereu Oameni.
Mă bucur știind că îmi voi aduce mereu aminte cu plăcere de voi ca fiind prima clasă la care am fost dirigintă.
Mă întristează un singur lucru: că nu am putut ajunge să vă spun aceste cuvinte față în față, dar ne vom revedea cât de curând.
Vă mulțumesc vouă și părinților voștri pentru o colaborare deosebită!
Mult succes la examenele de admitere la liceu!
Fosta dirigintă
joi, 9 iunie 2011
Banchet la clasa a IV-a
Exerciţiu demonstrativ organizat de pompieri
marți, 7 iunie 2011
O excursie minunată
Duminică, 29 mai 2011, 54 de elevi de la Şcoala Humoreni au plecat într-o excursie pe ruta Humoreni-Botoşani-Ipoteşti. Ei au mers pe urmele marelui poet Mihai Eminescu, dar şi ale pictorului Ştefan Luchian. După ce au aflat multe lucruri din viaţa "luceafărului poeziei romaneşti", ei au putut admira şi lacul a cărui luciu era acoperit de nuferi galbeni, lac ce l-a inspirat şi pe poet.
Copii, cu mare satisfacţie, au facut cunoştinţă şi cu personajele din basmul “Motanul Încălţat” de Charles Perrault pus în scena de actorii de la teatrul pentru copii şi tineret “Vasilache” de
Această excursie a reprezentat pentru micii şcolari un dar oferit cu ocazia zilei de 1 iunie, ziua copilului.
(Institutor Mareş Garofiţa)
sâmbătă, 4 iunie 2011
Cum se transformă munca în distracţie?
joi, 2 iunie 2011
TOT DESPRE STELUŢA NOASTRĂ NUMITĂ SEBI
Eroii de ieri pentru cei de mâine
ZIUA EROILOR LA ŞCOALA COMĂNEŞTI
miercuri, 1 iunie 2011
1 IUNIE
marți, 31 mai 2011
Lecţie culinară în limba engleză
duminică, 29 mai 2011
vineri, 27 mai 2011
ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA CERCUL LITERAR
PROIECT ETWINNING FINALIZAT
luni, 9 mai 2011
2-9 Mai: SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ PROIECTULUI COMENIUS
duminică, 24 aprilie 2011
Sfânta Sărbătoare a Paştelui
miercuri, 20 aprilie 2011
DE LA IEPURAŞ : ULTIMUL NUMĂR AL REVISTEI
Aici aveţi şi clasamentul pentru concursul "Cel mai bun articol":
http://www.scribd.com/full/53413544?access_key=key-4mvwohdpocm00m3hr85
Felicitări tuturor elevilor pentru munca depusă!
Aşteptăm impresiile voastre despre utltimul număr al revistei în rubrica de mai jos!
joi, 14 aprilie 2011
LITERATURA SF la Cercul Literar
Textul „Ieșirea” scris de Ioana Nicolae aparține viitorului, timpului îndepărtat al omenirii, unde trăiesc persoanele care au cu totul altă formă decât în prezent. În Celo, toţi oamenii sunt „fericiți”, deoarece „erorile” sunt găsite la timp şi şterse.
Într-o lume perfectă, fără impurităţi, toţi trăiesc fără trecut, iar dacă cumva greşesc, chiar fără viitor.
Acolo, erorile sunt de fapt adevărul către ceva ce nu trebuie descoperit, către ceva secret, un lucru ce ar aduce prea mult la dezvoltarea unui IT, IG sau a altor persoane. Dacă ele descoperă ceva, le sunt şterse toate amintirile, nu mai au memorie şi nici trecut.
Aşa s-a întâmplat şi cu Sumer, personajul principal, care înainte era un IC, dar fusese şters fiindcă fusese o eroare. Oricum, ştim că înainte de a fi şters, Sumer învățase alfabetul, iar după „curăţare” aproape că-l uitase şi de aceea încearcă să îl recupereze. Sumer primeşte un loc de munca în Seră, unde scrie alfabetul pe coaja greu de procurat. Lui îi trebuie încă trei rotaţii de lună pentru a-l termina.
Zora, prietena lui, se chinuieşte pentru a învăţa şi ea alfabetul, cu toate că voinţa de a trăi îi impune acest lucru. Aflase că şi ea va fi ştearsă, dar îşi doreşte să-şi păstreze funcţia pe care o are.
Într-un fragment rupt de restul textului, se spune că Sumer le-a arătat locuitorilor prima dată soarele, iar unii plângeau şi alții erau fericiţi. Lumea îi aclama pe cei doi, pe Zora şi pe Sumer, căci fără ei nu ar fi văzut soarele.
Acest text nu începe într-un loc anume, totuşi ne arată că într-o lume controlată de cei de sus, există şi persoane ca Sumer care pot descoperi întotdeauna adevărul.
Coşulianu Alexandra, CLASA A VI-A
miercuri, 6 aprilie 2011
O nouă menţiune la olimpiadă
duminică, 3 aprilie 2011
Jurnalul meu-lectura mea
Ajung acasă, mănânc pe fugă ce apuc , mă îmbrac repede cu ce găsesc în şifonier, îmi iau ghetele şi încep a fugi către şcoală! Nu știu cum de, dar ajung printre primii copii. Vine doamna profesoară îmbrăcată într-o rochiță non-colorată, dar care îmi purta gândul către o bucăţică de material atât de veselă şi sprintenă.
Ne aşezăm pe scăunelele înalte şi formăm un cerc. Prima dată, începem să povestim de-ale noastre (ce am mai făcut nou/poante /glumiţe de copii), iar apoi domnișoara profesoară ne-a deschis o mititică carte de culoare roz-mov. Ne-a prezentat coperta, iar pe aceasta era tipărit un mic pitic ce poartă numele de Piticuț. Fără a ști nimic dinainte, îmi dau seama cum arată, iar o micuță descriere poate că v-ar face să înțelegeți mai bine întreaga lui poveste. Zis şi Cinabru în conţinutul textului, el arata în felul următor: un mic ghem strâmb de la naştere ce are in componenţa sa două piciorușe firave şi ascuţite, cu mâinile mici şi palmele scurte, nasul lung şi ascuţit cât vârful unui ac de gămălie cu bărbia crâncenă şi părul zbârlit în toate direcțiile.
Acum că am dezbătut înfățișarea, să vedem în câteva rânduri povestea lui Piticuţ:
A fost odată o femeie necăjită ce a născut un copilaş. Acesta, fiind urât, femeia îl trata ca atare. Atunci, veni domnişoara von Rosenchon îl văzuse şi îl vrăjise ca să nu mai fie văzut ca un copil hidos şi obraznic. Piticuț fu luat în grija unui om bogat. Deşi era la fel de urât, oamenii îl vedeau frumos.
După un timp, el mai creşte puţin şi în defavoarea altora el primeşte totul, ba chiar ajunge şi ministru şi o fată frumoasă îl iubeşte ca prinsă într-o vrajă. Deşi alt tânăr era înnebunit după fata Candida, acesta nu putea face nimic. Cu ajutorul prietenilor, tânărul Balthasar rupe vraja piticului şi reuşeşte să se căsătorească cu iubirea vieții lui. Cinabru moare înecat în toaletă, dar înmormântarea acestuia nu pare una tristă, ci mai degrabă una cu o stare a comicului.
Am terminat de citit povestea, am dezbătut concluzii şi am jucat câteva joculeţe. Eu am o părere aparte după ce am citit cartea întreagă, iar aceasta sună aşa: într-adevăr nu contează fizicul şi aparenţele, dar dacă exprimi urâțenie prin corpul tău, prin felul tău de a aborda lucrurile cât mai bine pentru tine şi primeşti doar laude tu, deşi nu-ţi sunt adresate în realitate ţie, totul duce către un sfârșit trist cu nuanțe vesele.
joi, 31 martie 2011
DE CE SĂ MAI CITIM ŞI POEZIE?
- a descoperi universul altei lumi;
- a ne dezvolta imaginaţia;
- a descoperi părerile celorlalţi;
- a şti mai multe despre sentimente;
- a ne îmbogăţi cunoştinţele;
- a avea noi idei;
- a ne cunoaşte cu adevărat;
- a visa frumos;
- a fugi de realitate;
- a descoperi că poezia este o altfel de poveste.
Dragă jurnalule,
Astăzi am făcut ceva diferit la cerc - am citit mai multe poezii, dar eu am citit mai puţin, deoarece am întârziat. Poeziile erau puţin cam complicate, cu înţeles de viaţă şi despre încredere, decizii şi păreri.
Am făcut şi nişte jocuri cu întrebări despre toate textele ce le-am făcut până acum la orele de cerc. Am primit şi steluţe, chiar daca alţii au avut mai multe sau mai puţine. Am avut şi o tema ce s-a desfăşurat pe două grupe. Tema a fost "De ce trebuie lumea să citească poezii?". Noi ne-am întrecut în păreri, motto-uri şi versuri.
Am avut si o mica poezie. Totul a fost frumos, dar diferit de celelalte ore de la cerc, deoarece am citit şi poezii. Sper ca domnișoara profesoară să ne mai facă astfel de surprize.
Era sa uit ceva: la concursul de răspuns la întrebări Adriana a primit o carte foarte frumoasă ca premiu. Cam atât despre această zi. Îţi voi povesti şi alte texte pe viitor!
Coşulianu Alexandra, clasa a VI-a
marți, 29 martie 2011
Şi cei mici sunt voinici
luni, 28 martie 2011
Rezultate de la concursuri
miercuri, 23 martie 2011
Un proiect cu şi despre cărţi
sâmbătă, 12 martie 2011
Amintiri cu pitici
Elevii Şcolii cu clasele I-VIII Humoreni de la clasele I-IV au adus un omagiu mamei cu ocazia zilei de 8 martie prin cântece şi poezii. Un moment emoționant a fost şi atunci când micuții au înmânat mămicilor felicitările confecționate de ei cu multă dragoste. Nici bobocii de la cele doua grupe de grădiniță nu au fost mai prejos. Ajutați de doamnele educatoare, ei au reușit să aducă în sufletele mămicilor primăvara mult așteptată.