Jurnal de cerc: IMPRESII de Iliuţă

E după - amiază. Am întâlnire. Cu cine? Unde? Cu domnişoara profesoară de limba şi literatura română şi colegii talentaţi în ale cititului. La şcoală. Ajung.

Tema: Lectura şi interpretarea unui fragment din Cititorul din peşteră de Rui Zink.

Începe domnişoara profesoară. Da, e o adevărată plăcere să o asculţi, ea face să pară o joacă cititul oricărui text. Mă uit atent la buzele ei să văd cum face de citeşte aşa bine, cum îşi reglează respiraţia de are inflexiunile alea în glas de mare orator de mă lasă cu gura căscată. Repede îmi dau seama că nu-i totul de la buze, ci intervine foarte mult şi gândirea.

Continuă cititul colegii mei cu poticneli, parcă urcau un munte, alunecă, dar nu se dau bătuţi. Citesc şi eu repede, dar n-am prea înţeles ce-am citit, deoarece am fost atent mai mult să nu greşesc. Totuşi, nişte fraze mi-au atras atenţia şi din curiozitate acasă am citit întreg romanul, l-am citit în ritmul meu şi chiar am extras nişte cugetări ce mi-au plăcut mai mult.

Povestea, pe scurt: eroul, un mic pungaş de stradă, ajunge pe corabia unor piraţi care se află în căutarea monstrului fioros numit Anibal Lector. După o furtună, eroul se trezeşte în peştera monstrului, care arăta ca o gorilă uriaşă, a cărui singură plăcere era cititul. Anibal l-a transformat pe băiat într-un împătimit al cititului, la început de frica morţii, apoi începând să-i placă. Într-un final, marele cititor e capturat, adus în mijlocul civilizaţiei şi închis. Băiatul îl eliberează, iar Anibal dispare, lăsând în urmă povestea.

Cartea se adresează în special celor "certaţi" cu lectura de obicei, cărora le înfăţişează lumea cărţilor într-un mod accesibil şi atractiv.

Mi-au plăcut următoarele fragmente:

„ — Să înţelegi nu-i cel mai important. Tu înţe­legi fetele?

— Nu, am admis.

— Asta nu te împiedică să le găseşti intere­sante, nu-i aşa?”

„— Imoral? Imoral e să le faci celorlalţi ce nu vrei să ţi se facă ţie.”

„ — Uite, fluieră cartea, să vezi dacă vine la tine.

Nici n-am încercat să fluier. Mă căiam deja că deschisesem gura.

— Nu vine la noi, nu-i aşa? Asta-i viaţa, aşa-s lucrurile bune din viaţă. Noi trebuie să facem un pas, lucrurile nu vin la noi de la sine”

”— Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecţie.”

„— Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu stai să te zgâieşti la un perete vorbitor!”

„— Dar am avut timp şi răbdare. Timp şi răbdare, două lucruri care, împreună, fac aproape cât inte­ligenţa.”