Interviu cu doamna profesoara de biologie Gorban Petra

Liliana Mihalachi (L.M.): Doamna profesoară Gorban, sunteţi profesoară activă şi în acelaşi timp pensionară. Cum se împacă aceste două statuturi?
Petra Gorba (P.G.): Se împacă foarte bine. Dat fiind faptul că judeţul Suceava are lipsa de profesori de Biologie, noi, cei care ne-am, pensionat trebuie să mai turăm motoarele, să nu ne văităm de slăbiciunile mădularelor, să nu ne arătăm faţa brăzdată de vremi şi să ţinem pasul alături de „sângele tânăr”, făcând ca învăţământul biologic să nu intre în colaps.

L.M: De câţi ani predaţi şi la câte şcoli aţi activat?
P.G.: Închei al 36-lea an de muncă la aceeaşi catedră în comuna Comăneşti (fostă Botoşana), satul Humoreni. Nu am fost adepta traseismului de la o şcoală la alta în căutarea unui loc mai bun. Am plecat de la ideea că peste tot sunt copii şi toţi au dreptul la educaţie.

L.M.: Ce v-a motivat în profesia dumneavoastră timp de atâţia ani?
P.G.: Motivele au fost multe: pasiunea pentru meserie, dragostea faţă de copii, dorinţa de a contribui la conturarea trăsăturilor pozitive ale personalităţii alăturide colectivul din care fac parte. Rezultatul muncii noastre se vede peste ani. Un procent mare din elevii noştri au ajuns oameni, de la gospodari ai satului, muncitori, asistenţi medicali, profesori de gimnaziu, liceu şi profesori universitari, dar şi prima femeie pilot pe supersonic, care este produsul Şcolii Humoreni şi a cărei dirigintă am fost. Simona Măierean, căci despre ea este vorba, are origine dublă: mama este din Humoreni iar tatăl din Comăneşti.

L.M.: Aveţi vreun dicton, maximă sau idee după care v-aţi călăuzit în profesie şi/sau în viaţă ?
P.G.: Da. „Peste tot trăiesc copii”, iar ideea lui Makarenko m-a urmărit toată viaţa: „Tot ce este bun în om trebuie scos întotdeauna în relief şi pedagogul este obligat să facă aceasta.”
Profesorul trebuie să fie model pentru ţinută, vocabular şi expresii gestuale.

L.M.: Spuneţi-ne, vă rog, câteva cuvinte despre proiectele dumneavoastră trecute şi prezente la Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni.
P.G.: Mi-ar trebui mult timp şi spaţiu să povestesc despre cele trecute, prezente şi viitoare de la care nu m-am dat deoparte niciodată.
Am antrenat elevii în competiţii pe şcoală, zonă, judeţ, pe teme de specialitate având ca obiectiv sănătatea, natura cu multiplele ei aspect, proiecte privind etnia rromă. În urma acestora şcoala a fost apreciată prin diplome, premii. Şcolile din comuna noastră derulează de asemenea proiectul Comenius “Moştenirea generaţiilor” din echipa căruia fac parte şi eu. De curând am finalizat proiectul “Living Together”, făcând parte din echipa de proiect care a implementat acest proiect realizat în colaborare cu Consiliul Britanic din Bucureşti.

L.M.: De ce biologie şi nu o altă disciplină?
P.G.: A existat un moment şi un om care m-a trezit la realitate în clasa a X-a de liceu. De atunci drumul meu în viaţă a fost trasat. Nu am rătăcit, nu am orbecăit, am mers doar drept şi înainte pe “linia vieţii”, titlul unei povestiri ostăşeşti, ştiind că viaţa este o “armată” cu toată rigoarea ei. Nimic nu mi s-a potrivit mai bine decât biologia, faţă de care am simţit atracţie şi motivaţia mai sus menţionată.

L.M.: Cum apreciaţi atitudinea pe care o are omul modern faţă de natură?
P.G.: Nepăsătoare, uneori chiar inconştientă, se face prea puţin pentru salvarea planetei. Astăzi se văd efectele cataclismice ale neglijenţei umane. Omul nu ştie că natura ne priveşte. Lipseşte gândirea de perspectivă, omul prezentului având preocupări de a-şi asigura resursele doar pentru sine. Dar ce fel de moşi şi strămoşi vom fi noi pentru generaţiile viitoare?

L.M.: Cum apreciaţi evoluţia sistemului de învăţământ românesc? Credeţi că putem intra în competiţie cu şcolile din Europa?
P.G.: Învăţământul românesc nu evoluează. Un sistem fără resurse umane nu poate evolua. Cine să-I imprime valoare dacă “sângele tânăr” nu preia baierele învăţământului, nu ptrunde în system cu forţă tinerească pentru a schimba în bine lucrurile. Profesorii, elevii şi părinţii, aceşti parteneri de muncă, formează un teren experimental de mai bine de două decenii încoace, fără niciun rezultat pozitiv. Dacă vorbim în general de învăţământul rural, urban, de dotări şi mai ales de manual şcolare etc., care astăzi datează unele dintre ele din secolul şi mileniul trecut, nu putem spune că vom intra prea curând şi cu aplomb în Europa. Va spune cineva că manualul tradiţional va fi înlocuit cu sistemul informatizat. Aşa este sau aşa va fi, dar cartea rămâne de căpătâi şi ea trebuie să-şi recapete locul pierdut.
Atât timp cât politicul va pătrunde în sistem, se va face politică şi nu educaţie.

L.M.: Ce credeţi despre profesorii tineri de astăzi? Ce sfat le-aţi da?
P.G.: Părerile sunt împărţite, după cum sunt şi tinerii. Am o stimă deosebită pentru acei colegi tineri care prin ceea ce fac vor aşeza învăţământul acolo unde îi este loculşi rostul în societate şi un sentiment de îngrijorare faţă de unii tineri care sunt deja plictisiţi.
Nu ştiu dacă tinerii au nevoie de sfaturi, doar poate de îndemnul ca aceia care au pregătire pedagogic să vină în sistem pentru că îi aşteaptă o şcoală şi o catedră precum şi o muncă nobilă, atribut ce nu trebuie pierdut.

L.M.: Ştiu că zilele acestea sărbătoriţi un eveniment important din viaţa dumneavoastră legat de oraşul în care aţi urmat studiile liceale. Ne puteţi spune mai multe?
P.G.: Da. Noi, „cei de la `69”, ne vom întâlni în Cireşar, la Galaţi, şi după 40 de ani, aşa cum am făcut-o fără întreruperi şi până acum. Ţin să apreciez munca foştilor mei colegi deloc uşoară, care au organizat şi organizează aceste întâlniri. La invitaţia de anul acesta, cei care suntem sănătoşi vom răspunde pe 5 iunie 2009 (Liceul nr. 6, Galaţi).