De Ziua Înălţării Domnului, în comuna Comăneşti au avut
loc manifestări dedicate Zilei Eroilor, în memoria celor căzuţi pe câmpurile de
luptă pentru libertate, apărarea ţării şi întregirea neamului. După oficierea
Sfintei Liturghii a Înălţării Domnului, elevii Şcolii Gimnaziale Comăneşti s-au
deplasat la Monumentul Eroilor din centrul comunei pentru a asista la
ceremonialul omagial şi religios. La ora 12 s-a păstrat un moment de reculegere
în memoria eroilor neamului, apoi a urmat slujba de pomenire a eroilor şi
alocuţiuni din partea aautorităţilor locale.
Elevii şcolii au susţinut un program artistic cu conţinut
omagial dedicat acestei zile şi au depus flori şi coroane de flori la monumentul
comemorativ.
Prof. Huţanu Irina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu