miercuri, 29 septembrie 2010

Cercul Literar „Dincolo de poveste…”


Cu multă bucurie în suflete vă anunţăm că astăzi, 29 octombrie 2010, am pornit în marea aventură a cărţilor care îşi are startul la Cercul Literar „Dincolo de poveste…”. De fapt, activitatea reprezintă punctul cheie al colaborării şcolii noastre cu Şcoala cu clasele I-VIII Valea Moldovei, judeţul Suceava.


Astfel, vom lega „prietenii literare” nu doar cu ceilalţi elevi admişi din şcoala noastră de către coordonatoarea noastră după preselecţie, ci şi cu alţi elevi de gimnaziu, iar lectura pare a fi o portiţă benefică corespondenţei.


Dincolo de acestea nu putem să spunem mare lucru, deoarece, pentru o singură dată în viaţă, ne permitem să fim egoişti. Sub dictonul „Mai şi râdeţi când citiţi!”, vă lăsăm doar dovada alăturată.


Prof. Constantinescu Anca

Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

Rezultatele Concursului „Fantezii de vacanţă”



Astăzi am aflat cu mari emoţii rezultatele Concursului „Fantezii de vacanţă” derulat în vacanţa de vară la Feteşti. Pentru talentul şi efortul depus în redactarea celor trei lucrări participante, am primit:


Premiul I – STRATON ADRIANA, clasa a VIII-a


Premiul special din partea juriului – SOFIAN ANDREEA-FEVRONIA, clasa a VI-a


Diplomă – GRIGOREAN MARIA, clasa a VIII-a


Nici profesorul coordonator nu a rămas în urma premiantelor, primind o diplomă de participare.


Prof. Constantinescu Anca

Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

duminică, 26 septembrie 2010

26 septembrie – Ziua europeană a limbilor


Ziua europeană a limbilor, sărbătorită în fiecare an la 26 septembrie, este marcată în acest an la şcoala noastră printr-un proiect eTwinning cu şcoli din Polonia, Marea Britanie, Turcia, Spania, Finlanda, Lituania, Slovacia şi Republica Cehă, numit sugestiv “European Day of Languages”.

Ideea proiectului este de a învăţa elevii din proiect cum să numere de la 1 la 10 în limbile noastre materne, prin intermediul limbii engleze.

Iată şi un scurt video filmat în cadrul acestui proiect cu elevii clasei a VI-a de la Şcoala Comăneşti, care îi învaţă pe ceilalţi elevi străini cum să numere în limba română.

Elevii noştri vor învăţa să numere şi ei în celelalte limbi din proiect, urmărind înregistrările video postate pe platforma eTwinning de către celelalte şcoli. Iată câteva:








Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 17 septembrie 2010

Platforma iTeach - un mediu de dezvoltare pentru profesorul modern

Chiar dacă anul şcolar a început cu mai puţine şcoli în ţară şi cu mai puţini bani, profesorul tot profesor rămâne. Specializarea şi perfecţionarea sunt cuvinte la ordinea zilei pentru noi. De aceea aş vrea să vă invit pe platforma iTeach, unde veţi avea posibilitatea de a participa gratis la diverse cursuri online precum şi la competiţii cu premii importante.

Iată prezentarea facută de creatorii acestei platforme:

Ce este iTeach?

iTeach propune crearea unui mediu virtual avansat destinat dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, care integrează instrumente web 2.0 şi facilităţi specifice comunităţilor virtuale, pentru informare şi formare, pentru facilitarea schimbului de experienţă, pentru dezvoltarea de proiecte didactice la distanţă, pentru colaborare socio-profesională, pentru familiarizarea naturală cu noile tehnologii.

Comunitatea profesională a cadrelor didactice

Câteva instrumente colaborative avansate sunt puse la dispoziţia utilizatorilor iTeach. Cu ajutorul acestora, practicienii educaţiei pot să ţină legătura cu colegii lor din ţară, îşi pot împărtăşi unii altora informaţii, idei, materiale, pot să fie mereu la curent cu activităţile pe care le realizează prietenii lor online.

Cursuri online

O serie de cursuri online sunt disponibile pe platforma iTeach, care vizează dezvoltarea competenţelor pedagogice şi de specialitate ale cadrelor didactice înscrise.

Nucleul ofertei de formare îl constituie programul Teach Advanced Online, creat de compania Intel.

Celelalte cursuri disponibile sunt dezvoltate de furnizori de formare din România: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul pentru Inovare în Educaţie (TEHNE Romania), departamente pentru pregătirea personalului didactic din universităţi etc.

Spaţiu pentru publicarea articolelor

Membrii iTeach au posibilitatea de a publica articole în reviste de specialitate, cum ar fi Revista de Pedagogie, Elearning.Romania, EDICT, precum şi în publicaţia online iTeach.

Ştiri, anunţuri şi informaţii utile

Un sistem avansat de comunicare între grupuri profesionale permite accesul la diverse fluxuri de anunţuri locale, judeţene sau naţionale care vehiculează informaţii specifice mediului educaţional.

Resurse specifice pentru activitatea didactică

Resursele disponibile pe platforma iTeach sunt propuse de formatori, de colegi cadre didactice şi de reprezentanţi ai instituţiilor de formare iniţială şi continuă.

Nu ezitaţi să vă înscrieţi!

Mult succes în noul an şcolar!

Prof. Liliana Mihalachi

miercuri, 15 septembrie 2010

Deschiderea noului an şcolar

Vă urez un an şcolar nou cu multe împliniri!


Conform Ordinului dat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anul şcolar 2010-2011 se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I

Cursuri – luni, 13 septembrie 2010 – marţi, 21 decembrie 2010.
Ȋn perioada 1 - 7 noiembrie 2010, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa – miercuri, 22 decembrie 2010 – marţi, 4 ianuarie 2011
Cursuri – miercuri, 5 ianuarie 2011 – vineri, 28 ianuarie 2011

Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 29 ianuarie 2011 – duminică, 6 februarie 2011

Semestrul al II-lea

Cursuri – luni, 7 februarie 2011 –vineri, 15 aprilie 2011
Vacanţa – sâmbătă, 16 aprilie 2011 – luni, 25 aprilie 2011
Cursuri - marţi, 26 aprilie 2011 – vineri, 17 iunie 2011

Vacanţa de vară – sâmbătă, 18 iunie 2011– duminică, 11 septembrie 2011

Ȋn zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

Tezele de pe semestrul I se susţin, de regulă, până la data de 17 decembrie 2010, iar tezele de pe semestrul al II-lea se susţin până la data de 20 mai 2011.

Prof. Liliana Mihalachi

Foto: Prof. Constantinescu Anca