marți, 22 iunie 2010

Promoţia 2010 – Şcoala Humoreni






Foto: Alina-Maria Constantinescu (clasa a VIII-a), prof. Liliana Mihalachi

Video: Prof. Liliana Mihalachi

duminică, 13 iunie 2010

Sfârşit de an şcolar 2009-2010

Cu bune şi rele, s-a încheiat şi acest an şcolar.

Au fost premiaţi elevii cu rezultatele cele mai bune obţinute la învăţătură, dar şi cei care s-au remarcat la anumite discipline.

Astfel, la clasele I-IV, elevii participanţi la “Cangurul Poveştilor” şi-au primit diplomele meritate din plin. Elevele care ne-au adus premii la “Made for Europe 2010” au fost de asemenea premiate. Pentru cei doi olimpici pe judeţ la limba engleză, domnul primar Păstrăv Grigoraş a acordat şi câte un mic premiu în bani, alături de diplomele de excelenţă şi cărţile primite de la subsemnata. Au existat premianţi şi pentru desen şi performanţe artistice. Cei care ne-au reprezentat în mobilităţile din cadrul proiectului Comenius şi-au primit şi ei certificatele de participare cu această ocazie.



La clasa a VII-a de la Şcoala Humoreni, a cărei dirigintă am plăcerea să fiu, au primit diplome de mulţumire şi părinţii. Am ţinut astfel să îmi exprim recunoştinţa pentru buna colaborare pe care am avut-o cu mare parte dintre părinţi tot anul şi să le mulţumesc pentru orele de consiliere a părinţilor pe care, săptămână de săptămână, nu le-am făcut niciodată singură. Am purtat discuţii foarte interesante de-a lungul anului cu dumnealor şi am avut ocazia să îi cunosc şi să îmi cunosc şi elevii mult mai bine.









Vacanţă plăcută tuturor!

Prof. Liliana Mihalachi
Foto: prof. Constantinescu Anca, prof. Liliana Mihalachi
Video: prof. Liliana Mihalachi

marți, 8 iunie 2010


REZULTATELE JOCULUI-CONCURS

POVEŞTILE CANGURULULUI

CLASELE I-IV

21 MAI 2010


Numele şi prenumele

Clasa

Calificativul

Denumirea şcolii

DRANCA GEORGIANA

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

DRANCA RUXANDRA

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHERAR AMALIA

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHERAR GEORGIANA

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHIRUTA AMANDA

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

MUNGA PITU DRAGOS

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

RUSU IONUT

1

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHERAR RALUCA

2

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

RUSU EMANUEL

2

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHERAR RAMONA

2

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

DARICIUC ELENA

2

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

PUIU ADRIANA

2

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

TABARCEA IOANA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

GAVRILUT DENISA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

PACURARI ANA MARIA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

LITVINCHEVICI MARIA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

LUCA AMALIA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

TODOSI CRISTINA

3

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CIMPAN ANDREI

3

FOARTE BINE

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

STRUGAR IULIA

3

FOARTE BINE

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CHERAR VASILICA

4

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CIMPAN CRISTINA

4

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

HOPULELE VLAD

4

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

CIMPAN ANDREI

4

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

SOFIAN ADRIAN

4

EXCELENT

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni


Organizator: Fundația pentru Integrare Europeană Sigma

Responsabil pe şcoală: Inst. Mareş Antoanela-Cristina

Evaluatori: colectivul de învățătoare de la Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

Excursie la Cacica


Sâmbătă, 5 iunie , un grup de elevi de la Şcoala cu cls. I-VIII Humoreni, însoţiţi de d-nele institutoare Mareş Garafila şi Mareş Antoanela şi câţiva părinţi, au fost într-o excursie la Cacica.


Traseul a fost Humoreni-Salina Cacica- Biserica Catolică Cacica-Humoreni.



Elevii au coborât în mină până la adâncimea de 75 m unde s-au jucat pe terenul de sport amenajat acolo.Au văzut sala de dans, lacul în care au aruncat bănuţi şi şi-au pus câte o dorinţă.


A fost o zi de neuitat!

Inst. Mareş Antoanela-Cristina

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

Pentru o clasă mică cu un suflet gigantic

Îmi doresc să vă mulţumesc pentru frumoasele sfaturi pe care mi le-aţi dat în ultimul test la limba română. Promit să ţin cont de ele pe viitor (mai greu cu maşina) şi să le păstrez în suflet cât mai mult posibil.

Nu pot spune că totul a fost râu limpede curgător ca Ozana în acest an şi jumătate, dar nici nu a fost Goe mai presus de Prâslea cel voinic. Clipele de bucurie le-am petrecut împreună, iar pe cele mai triste am încercat să le uităm cu viteza luminii.

Fără caiete refăcute, fără teme mâzgălite şi minuscule că abia le puteam vedea sau fără poantele de zi cu zi, nu aţi avut acelaşi farmec! Din muncă aţi făcut joc şi nădăjduiesc că a fost un joc plăcut, căci eu m-am bucurat să vă am alături.

Sper ca „temele kilometrice” date şi „argumentările” să vă fie de folos la liceu, fiindcă acolo kilometrii vor căpăta alte proporţii. Oricum, literatura este viaţă şi voi trebuie să demonstraţi că trăiţi din plin şi frumos fiecare clipă. Îndemnul meu: faceţi din viaţa voastră literatură şi lăsaţi-o să vă vorbească de bine!

Cu mult drag,
cel mai tânăr profesor pe care l-aţi avut.

Prof. Constantinescu Anca
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

luni, 7 iunie 2010

Banchetul clasei a VIII-a, Şcoala Comăneşti

Promoția 2010
Foto: Raluca Sofian



sâmbătă, 5 iunie 2010

Mesaj pentru clasa a VIII-a



Capitolul din viața voastră (şcolară) pe care îl încheiaţi în curând este unul pe care în viitor poate îl veți contempla cu melancolie, aşa cum fac şi eu astăzi, când mă gândesc la anii petrecuți ca elevă de gimnaziu.

Cu bucurii şi supărări, reuşite şi nereuşite, aceşti ani de gimnaziu sunt ai voştri, v-au pregătit pentru provocările de mai târziu şi sper că v-au pregătit bine.

Pentru mine, ca profesoară, fiecare generație are o amprentă originală şi recognoscibilă şi peste ani buni. Voi, cei de anul acesta, sunteți pentru mine prima generație care a început studiul limbii engleze şi l-a finalizat cu mine.

Un profesor nu este perfect şi nici nu poate fi. Nu are dreptate mereu, căci nu este om pe acest pământ care să aibă mereu dreptate. Un profesor trebuie să-şi uite problemele personale când intră în clasă, dar nu va putea face asta mereu. Le transmite elevilor câte ceva din principiile sale de viață, dar nu le va transmite în totalitate şi nici n-ar trebui.

Unde a greşit el, să nu dați voi greş.
Dacă nu a spus el ceea ce aveați nevoie să auziți, să o faceți voi dacă veți fi puşi într-o situație similară.
Unde el a lăsat un gol, voi să-l umpleți prin propriile forțe.

Aş dori ca de la mine sa rămâneți cu ceea ce am bun. Sper că şi voi veți crede şi veți lupta ca şi mine pentru dreptate şi adevăr si ca veți învăța pentru VOI.
Şi mai sper că vă veți aduce aminte cu plăcere de mine.

Ȋmi pare sincer rău că nu voi putea fi alături de elevii clasei a VIII-a din Comăneşti la banchetul organizat luni, 8 iunie. Motive independente de voi, ca elevi, m-au determinat să iau această decizie.

Vă dedic acest imn al tinereții, pe care îl cunoaştem sub numele de Gaudeamus Igitur.



Mult succes la admiterea la liceu şi în viață!

Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 4 iunie 2010

Ȋn retrospectivă: Concursul ȊMPREUNÃ

La începutul lunii iunie 2010, elevii claselor I-VIII de la Şcoala Humoreni au participat la Concursul naţional ȊMPREUNÃ de sacoşe biodegradabile personalizate, organizat de Clubul Copiilor Roman şi de Cercul de Artă Decorativă Roman, coordonatorul proiectului fiind prof. Carp Monica.


Elevii au confecţionat sacoşe din pungi de hârtie, cartoane, trăistuţe din lână, poşete din materiale textile biodegradabile şi coşuleţe din nuiele, pe care le-au prezentat în cadrul unei parade.






Inst. Mareş Antoanela-Cristina

Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

joi, 3 iunie 2010

Eseu de motivare a unui elev cu dificultăţi în învăţare sau Scrisoare pentru un elev drag

Cei mai buni tovarăşi sunt cele mai bune cărţi

Astăzi ai luat o hotărâre importantă. Vrei să faci ceva pentru viitorul tău şi nu ştii cum. Scrisoarea aceasta vine în întâmpinarea ta. Speră să te ajute să mergi mai departe şi să depăşeşti dificultăţile pe care le ai în învăţare, ca să demonstrezi că eşti ca ceilalţi şi diferit de ei în acelaşi timp.

Ai vrea să înveţi, să iei note mari, să fie mulţumiţi profesorii de tine, te admire colegii şi să te laude părinţii. Nu este uşor să înveţi, nimeni nu a zis acest lucru, dar merită. Voi încerca să îţi demonstrez că într-adevăr şcoala ar putea să îţi aducă mai multe satisfacţii decât bănuieşti.
Trebuie să recunoşti că există câteva materii la care într-adevăr te descurci. Acolo ţi-ar fi foarte uşor să iei note mari dacă ai vrea şi tu îţi doreşti acest lucru, nu? Atunci ce se întâmplă pe parcurs? Vin prietenii să te invite la joacă, stai de vorbă cu ei pe calculator, eşti pus la treabă şi ţi-e dor de mama, care nu e lângă tine. Nu îţi este uşor... Chiar dacă nu îţi vine să crezi, toţi vor să îţi dea aripi să mergi un pic şi tot câte un pic mai departe.

Oare de ce trebuie atât de tare să mergi la şcoală? Ca să te trezeşti de dimineaţă şi să caşti de somn o zi întreagă, fiindcă oricum nu te-ai odihnit? Există de fapt o lungă listă de motive datorită cărora ar trebui să înveţi, iată un crâmpei dintr-o astfel de listă alcătuită de copii exact ca tine care vor să te ajute:

- Vreau să învăţ ca să cunosc mai multe lucruri;
- Vreau să învăţ ca să am cunoştinţe solide mai departe;
- Vreau să învăţ ca să ştiu;
- Vreau să învăţ ca să nu regret mai târziu;
- Vreau să învăţ ca să fiu un om cu carte;
- Vreau să învăţ ca să iau note bune;
- Vreau să învăţ ca să fie părinţii mei bucuroşi;
- Vreau să învăţ ca să devin ceea ce îmi doresc;
- Vreau să învăţ ca să demonstrez celorlalţi cât pot;
- Vreau să învăţ ca să mă descurc în viaţă;
- Vreau să învăţ ca să pot să-i ajut pe alţii să aibă parte de învăţătură;
- Vreau să învăţ ca să devin profesor;
- Vreau să învăţ ca să fiu superior în faţa celorlalţi;
- Vreau să învăţ ca să-mi pot ajuta copii;
- Vreau să învăţ ca să scap de şcoală;
- Învăţ din plăcere;
- Învăţ din respect;
- Învăţ pentru mine;
- Învăţ pentru că trebuie;
- Învăţ pentru că şcoala te face mare;
- Învăţ pentru că nu am ce face;
- Învăţ din devotament pentru profesor/profesoară;
- Vreau să învăţ ca să trec clasa.

Nimic nu te opreşte să înveţi ca să fii precum ceilalţi şi să demonstrezi că nimeni nu este ca tine. Trebuie doar să îţi doreşti mai mult, mai mult de la tine, mai mult de la ceilalţi! Încearcă să descoperi ce te face într-adevăr fericit şi urmează-ţi scopul propus. Fiecare pas de-al tău să fie o călăuză spre ceea ce îţi doreşti. Dacă eşti credincios, gândeşte că şi Dumnezeu dăruieşte celui care Îi dăruieşte timpul, planurile şi activitatea sa. Nu îţi cere mai mult decât poţi duce şi oferă mâncare doar celui care munceşte.

Alege-ţi un model pentru o viaţă care să îţi devină ghid. La fiecare mişcare sau atitudine gândeşte-te ce ar face modelul tău? Străduieşte-te să te apropii cât mai mult de acel model. Dacă nu poţi să îţi alegi un singur model, alege o altă variantă – notează pe o foiţă de hârtie ce ţi-a plăcut la ceilalţi şi ai vrea să ai şi tu… apoi, pasul cel mai dificil, pune în practică!
Încă nu eşti foarte hotărât că merită într-adevăr efortul? Observi că cei care nu şi-au ros coatele pe băncile şcolii au reuşit mai mult decât cei cu note mari, decât cei care au pierdut petrecerile cele mai tari din oraş?

Gândeşte-te o secundă dacă vrei să fii în locul lor! Îţi doreşti să arăţi la 20 de ani ca la 30 şi să ratezi toate bucuriile vieţii, bucuriile care devin amintiri ale destinului la bătrâneţe? În plus, fiecare are un noroc al său, iar soarta ta nu te opreşte să trăieşti, să te bucuri, să ai prieteni aleşi, SĂ FII TU!

Fii tu! Stabileşte într-o secundă, rapid, ce lucruri te fac fericit! Apoi, încearcă să faci în fiecare zi câte un pas minuscul pentru gigantica bucurie a vieţii tale! Mergi înainte încet, dar sigur. Scrie-ţi un program pentru ziua următore şi fă tot posibilul să-l respecţi. Dacă stai şi te gândeşti, nici măcar nu înveţi pentru azi, ci pentru mâine, adică pentru liceu, pentru facultate sau pur şi simplu pentru un viitor colorat. În acest raport ceilalţi contează prea puţin - cel mai mult contezi TU!

De ce am îndrăznit să îţi scriu, să mă cobor din „turnul meu de fildeş”? Este destul de simplu: nu îmi doresc să faci greşelile pe care le-am făcut eu sau le-au făcut colegii mei. Vreau să fii fericit şi să nu stea o neînsemnată notă în calea destinului tău luminos. Capul sus, privirea înainte, demonstrează că râvneşti să fii fericit şi liber! Demonstrează celorlalţi că poţi, fiindcă TU POŢI!

Cu mult respect şi drag,
un profesor care doreşte să fii Cineva

Prof. Constantinescu Anca
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

miercuri, 2 iunie 2010

1 Iunie inedit - clasa a VII-a, Şcoala Humoreni


Buna colaborare între subsemnata în calitate de dirigintă a clasei a VII-a de la Şcoala Humoreni şi părinții acestei clase s-a dovedit fructuoasă şi atunci când a fost vorba de surprize destinate elevilor.

Anul acesta, ne-am hotărât cu toții să facem ceva inedit pentru copiii noştri: să le oferim o petrecere-surpriză cu ocazia zilei de 1 Iunie. Zis şi făcut, iar petrecerea a sosit pe data de 2 iunie, când toată lumea implicată a găsit o oră liberă la dispoziție după programul elevilor clasei a VII-a.

Surprinderea cea mare a fost a celor sărbătoriți când, chemați de doamna dirigintă alături de părinții lor la consilierea săptămânală, au deschis sala de clasă şi au fost întâmpinați cu “La mulți ani!” şi un tort mare.



Ȋn pauză am invitat şi domnii profesori să ni se alăture şi am împărțit prăjituri şi celorlalte clase.

Mulțumiri părinților pentru complicitate şi ajutor!

Prof. Liliana Mihalachi

1 Iunie - clasa a III-a, Şcoala Humoreni


Doamna institutoare Antoanela Mareş ne-a obişnuit deja cu lecţii speciale, în care îmbină utilul cu plăcutul într-o manieră originală. Astfel că, marţi, 1 Iunie, elevii clasei a III-a, sub îndrumarea d-nei institutoare, au sărbătorit într-un mod inedit Ziua copilului. În timpul orei de educaţie tehnologică, ei au pregătit micul dejun, apoi s-au bucurat împreună de rezultatele muncii lor.

Iată şi câteva fotografii de la activitatea micilor bucătari sărbătoriți.



Prof. Liliana Mihalachi