marți, 22 decembrie 2009

Iarna în Comăneşti (III)



Foto: Adriana Straton
cl. a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

luni, 21 decembrie 2009

Iarna în Humoreni



Foto: Gabriel Băldigău

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Dorinţa de Crăciun

Iubesc anotimpul iarna, iar iarna mă iubeşte pe mine. Cele mai frumoase amintiri şi sentimente sunt acele clipe petrecute alături de familie iarna, când toţi ne adunam alaturi de mama şi tata pentru a le povesti ce am mai făcut în momentele când ei nu au fost lângă noi. Ȋn fiecare an am trimis o scrisoare adresată lui Moş Crăciun. El ştie mereu faptele mele bune şi cele rele. El este un mesager a lui Dumnezeu care ne aduce darurile pe care noi le-am scris, bineînţeles dacă am fost cuminţi, am făcut fapte bune, am ascultat pe mama şi pe tata, am învăţat bine la şcoală şi am ascultat cu multă atenţie vorbele profesorilor. Acestea sunt puţine cerinţe ce trebuie îndeplinite ca să poţi avea parte de un cadou. Acest cadou nu constă mereu în obiecte. Un cadou poate fi un gram de sănătate în plus ţie sau familiei tale, fericire, iubire şi înţelegere în casă.

Eu în acest an m-am făcut mare şi am socotit că nu mai este nevoie să-mi aducă jucării, dulciuri, haine. Renunţ la toate acestea pentru fericirea mea, dar şi pentru fericirea lumii întregi. De la o vreme observ cum oamenii din jurul meu s-au făcut tot mai răi şi mai invidioşi unul pe celălalt. Mă doare acest lucru, deoarece Dumnezeu vrea să ne iubim unul pe altul, dar noi nu facem cum vrea EL şi Ȋl vom supăra. Ne facem prea mult rău, ne distrugem prin fapte necuviincioase care se ivesc la fiecare pas. Poate ar trebuie să recunoaştem că suntem răi. A recunoaşte acest lucru nu este o ruşine, ci primul pas spre îndreptare. Eu vreau de la Moş Crăciun iubire între popoare, ţări, oameni, copii şi între părinţi. Renunţ la toate darurile mele pentru acestea. Ştiu poate că nu e suficient, dar promit că voi fi mai bună, voi spune mereu adevărul şi voi respecta pentru a fi respectată. Sper ca aceasta dorinţă să se îndeplinească!

Ana Maria Iacoban
Clasa a VIII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

Iarna în Comăneşti (II)



Foto: Raluca Sofian (clasa a VIII-a)
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

vineri, 18 decembrie 2009

Iarna în Comăneşti (I)




Foto: Ana Maria Iacoban
Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti

joi, 17 decembrie 2009

Poveste de iarnă

Mă numesc Zăpădică. Am venit pe lume acum două zile. Am fost creat de un copilaş pe nume Mihai. El a depus tot efortul pentru ca eu să fiu foarte frumos.

Mihai este un pic supărat, pentru că nu are fraţi, nici surori. Ȋntr-o zi frumoasă, s-a gândit să-şi facă propriul frate. M-a creat pe mine şi uite-mă în curtea lui. Vine în fiecare dimineaţă pentru a mă vedea. Când se întoarce de la şcoală stă cu mine cinci minute şi îmi povesteşte ce a făcut în ziua respectivă. Azi, soarele a fost cam rău cu mine şi m-a topit un pic. De acum, Mihai vede că eu plec de pe această lume. Mă topesc încet-încet... Ȋn privirea lui se vede o mare tristeţe că va rămâne singur.

Am început a plânge, fiecare lacrimă a mea cade pe pământul dezgheţat. Ȋntr-o oră a rămas din mine doar fularul lui Mihai. Eu am murit, iar copilul încă nu a observat că nu mai sunt. Ȋl privesc din cer de lângă Moş Crăciun!

Mihai se uită pe geam şi izbucneşte în plâns. Mama îi pune mâna pe umăr şi-i explică ce s-a întâmplat. Dar îi dă şi o veste bună: peste câteva luni va veni pe lume un frate. Mihai râde, dar sufletul îl doare că a pierdut un prieten. Zăpădică a promis însă că va veni mereu în visele lui.

Chiar dacă un prieten pleacă de lângă tine, el va rămâne mereu acolo unde este mai important: în inima ta!

Ana-Maria Iacoban

cl. a VIII-a

Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti



miercuri, 16 decembrie 2009

luni, 14 decembrie 2009

Doi elevi comăneşteni colindând pe scena de la Iulius Mall

Vineri, 11 decembrie a.c., elevii noştri Maria Grigorean şi Octavian Sofian au susţinut un concert de colinde la Iulius Mall împreună cu colegii lor de la clasa de muzică populară a Palatului Copiilor, sub cordonarea domnului profesor Daniel Aneculăiesei.


Felicitări!

Prof. Liliana Mihalachi

duminică, 13 decembrie 2009

Colindă, colindă, colindă



Clasa a VII-a
Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Poezii de la elevii noştri


Salut, călătorule!


Salut, călătorule,

Ce mergi pe un drum, de nimeni văzut!

Salut, călătorule

Ce treci prin memorii, răscolind în trecut!

Salut, călătorule,

Ce mergi pe un drum pietruit de vise!

Salut, călătorule,

Ce te zăreşti în oglinda ferestrelor închise!

Salut, călătorule,

Ce treci printre oameni, rătăcind prin lume!

Salut, călătorule,

Ce nu răspunzi la niciun nume!

Salut, călătorule!

Adio, călătorule!




Melancolie de toamnă


O! toamnă, cu frunze ruginii,

Cu soarele oranj bătând în vii,

Cu stoluri de păsări trecând,

Cu ploaia-n ferestre bătând.


O ! toamnă, cu brume târzii,

Cu zboruri de păsări şi nori cenuşii,

Cu ploaia trecând pe la geamuri,

Cu frunze căzând de pe ramuri.


O ! toamnă, cu melancolia ta,

Cu visul tău, cu amintirea ta,

Şi cu poveştile spuse de nori,

Poveşti de tristeţe şi ani trecători.




Pentru cei ce-şi amintesc…


Te-ai dus. Eu am rămas pe-o stradă cu un felinar oranj.

Ȋncă mă mai întreb de-a fost real sau doar miraj.

Ȋncă te mai visez aici, pe-o bancă. Fără rost!

N-am să mai retrăiesc nimic din tot ce-a fost.


E toamnă. Din pomii de pe drum mai cade câte-o frunză.

E mult prea linişte să mi se-aştearnă vreun cuvânt pe buză.

Aşa că tac. Aştept pe-o stradă cu un felinar oranj

Să reînvie vara, cu al ei miraj.


Raluca Sofian (clasa a VIII-a, Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti)


Olimpiada de limba engleză, faza locală: rezultate foarte bune pentru elevii şcolii noastre


Faza locală a Olimpiadei de limba engleză a avut loc astăzi, 12 decembrie, la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 din Gura Humorului.

Au participat elevi de la Şcoala nr. 1 şi Şcoala nr. 2 din Gura Humorului, Şcoala cu clasele I-VIII din Ilişeşti, SAM Păltinoasa şi şcoala noastră.

Reprezentanţii noştri au fost anul acesta elevii Mareş Gabriel Codrin (clasa a VII-a, Şcoala cu clasele I-VIII Humoreni) şi Sofian Raluca (clasa a VIII-a, Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti). Deşi doar doi, elevii noştri s-au clasat la faza pe judeţ a olimpiadei cu rezultate foarte bune:

- Mareş Gabriel Codrin (nota 9.30, primul loc)
- Sofian Raluca (nota 9, al treilea loc).

Felicitări!


Prof. Liliana Mihalachi

vineri, 11 decembrie 2009

Colinde şi urături şi din partea clasei a VII-a

Nici elevii claselor gimnaziale nu s-au lăsat mai prejos. Clasa a VII-a, sub coordonarea subsemnatei, au prezentat un scurt program de colinde în limbile engleză şi română, o urătura de Anul Nou şi “Capra”.



Obiceiurile de Anul Nou au fost realizate sub îndrumarea unei mame inimoase, plină de iniţiativă şi anume doamna Pîntiuc. Ȋi mulţumim pentru ajutor!



Au fost prezenţi profesori ai clasei şi părinţi, într-o atmosferă restrânsă, dar, zicem noi, plină de spiritul Crăciunului.

Craciun Fericit, Cl. a VII-A -2

Prof. Liliana Mihalachi

Serbare de Crăciun la grădiniţa din Humoreni


Ȋmbrăcaţi în costume tradiţionale, cu doamna educatoare Rusu Veronica drept coordonatoare şi părinţii alături, copiii de la grupa mare au prezentat obiceiuri de iarnă în cadrul serbării de Crăciun.



Cadrul a fost restrâns din cauza avertismentelor legate de gripa nouă, dar atmosfera a fost nemaipomenită.



Şi pentru că serbare de Crăciun nu există fără Moş Crăciun, acesta şi-a făcut apariţia încă de la început, aşezându-se la loc de cinste pentru a-i vedea pe cei mici mai bine şi a le înmana la final darurile mult aşteptate.



Felicitări doamnei educatoare Rusu Veronica pentru organizare!

Prof. Liliana Mihalachi

Focul – prieten sau duşman?

Ziua de vineri, 11 decembrie, a debutat pentru elevii claselor V-VIII de la Şcoala Humoreni cu lecţia la dirigenţie numită “Procesul focului”, coordonată de doamna profesoară Nistor Ileana şi subsemnata.

Lecţia a fost organizată sub forma unui proces, cu juraţi, acuzare şi apărare intentat focului, urmărindu-se beneficiile şi pericolele folosirii acestuia de către oameni de-a lungul timpului.

Cocluzionând că focul este un dar şi un dat pe care trebuie să-l folosim cu grija, elevii clasei a VII-a (acuzarea) şi elevii clasei a V-a (apărarea) au dezbătut probleme cum ar fi: originea focului, întrebuinţarea acestuia, pericolele şi beneficiile focului, sensul propriu şi figurat al conceptului de foc, cum ne comportăm în caz de incendiu, proverbe şi zicători despre foc.

Iată şi câteva momente din timpul lecţiei, la care au asistat diriginţii claselor V-VIII şi doamnele învăţătoare şi educatoare de la Şcoala Humoreni.



Prof. Liliana Mihalachi

joi, 10 decembrie 2009

Pregătiri pentru Sărbătorile de iarnă şi la Şcoala Comăneşti

Iată şi câteva momente surprinse la activităţile de pregătire pentru Sărbătorile de iarnă ale clasei a VII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti.




Doi dintre elevii clasei acesteia, Grigorean Maria şi Sofian Octavian, vor susţine mâine la Iulius Mall din Suceava un concert de colinde alături de colegii lor din grupul de muzică de la Palatul Copiilor, condus de domnul profesor Daniel Aneculăiesei.



Prof. Liliana Mihalachi


Pregătiri pentru Crăciun, Anul Nou şi nu numai



Elevii din clasele a VI-a şi a VII-a ai Şcolii cu clasele I-VIII Humoreni, sub coordonarea subsemnatei, se pregătesc pentru Crăciun şi Anul Nou repetând colinde şi încercând punerea în scenă a vechiului obicei denumit “Ursul”.

Iată elevii clasei a VI-a în timpul repetiţiilor pentru “Ursul”.



Elevii clasei a VII-a pregătesc colinde.



O parte dintre materialele pe care le vom filma acum le vom folosi şi în viitoarele noastre produse din cadrul proiectului Comenius “Heritage of Generations” (“Moştenirea generaţiilor”), şi anume CD-ul cu cântece tradiţionale şi DVD-ul cu dansuri şi cântece.



Fiindcă anul acesta o serbare pe şcoala nu se poate realiza (din cauza avertismentelor referitoare la gripa porcină), fiecare clasă va sărbatori în parte împreună cu profesorii diriginţi venirea Crăciunului.



Ȋn curând vom posta şi câteva dintre materialele finale.

Prof. Liliana Mihalachi

miercuri, 9 decembrie 2009

Articol de la Domnul Profesor Dan Milici, lector la Şcoala de vară "Metamorfoze" 2009

Domnul profesor universitar Dan Milici, lector la Şcoala de vară "Metamorfoze" 2009, a promis un articol cititorilor acestui blog şi iată ca l-am primit zilele acestea.

Il puteţi lectura în continuare. Pentru elevii din şcoala noastră participanţi la această scoală de vară, va fi o continuare a ideilor vehiculate acolo. Pentru ceilalţi, elevi şi profesori deopotrivă, o adevărata lecţie.

Articol - prof. univ. Dan Milici

Azi a trecut în grabă un Moş Crăciun pe la elevii clasei a VI-a

Încă din octombrie elevii clasei a VI-a au hotărât că Moş Crăciun ar trebui să treacă pe la ei de mai multe ori. Astfel, ei au venit cu propunerea de a organiza o tombolă în care să devină, pentru o clipă, un Moş Crăciun. Pe scurt, fiecare elev a primit prin tragere la sorţi numele unei persoane căreia urma să îi cumpere un cadou. Chiar dacă între timp s-au mai scurs printre „crăpăturile” tăcerii câteva zvonuri, toţi au fost uimiţi de ceea ce au primit astăzi. Toţi elevii au avut inimile pline de căldura emoţiei şi nu au fost singurii. Astfel, s-a pornit năvala de cadouri şi tare se tem toţi că nu îi vor putea face faţă, dar măcar se vor strădui din răsputeri tot aşteptându-l pe Moş Crăciun!


Prof. Constantinescu Anca

marți, 8 decembrie 2009

Blogul "Traditions across Europe" premiant la Concursul International MEDEA

Premiile MEDEA se organizează încă din anul 2007 şi au ca scop încurajarea şi premierea acelor iniţiative sau proiecte educaţionale care fac uz de mijloacele media şi noile tehnologii în educaţie.

Anul acesta, blogul “Traditions across Europe”, proiect online coordonat de subsemnata şi realizat în colaborare cu mai bine de douăzeci de şcoli europene, a primit premiul European Medea pentru Colaborare.

Ȋnscrierea în concurs a fost făcută de doamna profesoană Gina Antonietta Mango din Italia, o parteneră foarte activă pe blogul nostru împreună cu elevii dumneaei.

Mai multe informaţii găsiţi aici.

Articole ale elevilor noştri: Magia Japoniei

Deja mulţi dintre elevii noştri au călătorit în străinătate, în cele mai multe cazuri în vacanţă la părinţii lor care lucrează în diverse ţări ale Europei. Este şi cazul elevului nostru Costel Bilan, din clasa a VII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Comăneşti. Costel însă a plecat spre o destinaţie exotică; el şi-a vizitat mama în Japonia şi nu a ratat cele mai frumoase locuri de acolo. Iată un articol scris de Costel cu impresii personale, dar şi cu date statistice culese de pe http://www.tourismguide.ro.


Prezentarea Japoniei

Japonia sau „Ţara Soarelui-răsare” este situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Potrivit unei legende, Japonia este o ţară care a fost creată de zei. Zeii au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit patru insule principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000). Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui-răsare are o istorie de aproximativ 2 milenii şi jumătate. Capitala Japoniei este Tokyo, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume şi al doilea ca mărime după New York. Japonia este cea mai modernă ţară din lume.



2. Atracţii turistice în Japonia

Tokyo

Populaţia oraşului Tokyo este de 8,5 milioane de locuitori. Zgârie-norii sunt atât de numeroşi încât întreaga populaţie parcă ar trai undeva în ceruri. Ȋn ceea ce mă priveşte, cel mai impresionat am fost de curăţenia tuturor oraşelor din Japonia.

Muntele Fuji

Este simbolul Japoniei, cunoscut în toate colţurile lumii, care atinge impresionanta altitudine de 3776 m. Vârfurile sale sunt perfect simetrice şi mereu acoperite de zăpadă. Masivul este loc de pelerinaj pentru japonezi, cât şi pentru turişti, fiind considerat casa zeilor şi a sufletelor înălţate la ceruri.

Ȋmpreună cu zona înconjurătoare, Fuji aparţine Parcului Naţional Fuji-Hakone-Izu.

Kyoto

Vechea capitală a Japoniei este o aglomerare de clădiri şi grădini istorice: castelul Nijo, datând din secolul al XV-lea, temple şi altare străvechi, Palatul Imperial cu excepţionala sa arhitectură, decoraţiunile sale interioare unice în lume şi grădinile de acum 300 de ani, templele Sanjusangendo şi Kinkakuji, care vorbesc despre o civilizaţie străveche şi înfloritoare.


3. Date geografice despre Japonia

Caracteristici geografice

Japonia constă din peste 3000 de insule mici şi patru insule principale. Hokkaido, cea mai nordică (78.508 km2), are un lanţ muntos central înconjurat de depresiuni fertile de coastă. Honshu (230.448km2) este de asemenea muntoasă şi conţine cel mai înalt vârf al Japoniei, Fujiyama (3.770m). Shikaku (187.757 km2) şi Kyushu (42.079 km2) au de asemenea munţi şi câmpii. Cele patru insule au mulţi vulcani activi, izvoare termale şi cutremure frecvente. Deoarece insulele sunt munţi în proporţie de 85%, depresiunile sunt puţine, ele găsindu-se numai aproape de coastă, precum Kanto, cea mai mare dintre câmpii, şi văile râurilor.


Clima
Japonia are climat musonic. Vânturile suflă dinspre est în timpul verii şi dinspre vest în timpul iernii. Marea Japoniei, care separă insulele de Asia, are un efect moderator asupra climei. Ploile cad în principal în lunile de vară în est, dar nord-vestul primeşte ploaie de iarnă adusă de vânturi peste Marea Japoniei. Hakodate, în nord, are temperatura medie de -3°C în ianuarie şi 19°C în iunie, cantitatea de precipitaţii fiind de 120 cm.

Silvicultura
67% din Japonia este împădurită, în principal în regiunile muntoase şi deluroase, şi copacii asigură materia primă pentru construcţii, industriile celulozei şi hârtiei şi combustibilii. Prin reîmpădurire, versanţii nu rămân goi. Pădurile sunt mixte, de conifere şi foioase, iar sugi (cedrul japonez), hinoki (chiparosul japonez) şi akaneatru (pinul roşu) sunt deosebit de utili. Lemnul importat este vital pentru nevoile industriale ale Japoniei. Japonia este al doilea mare producător de hârtie din lume şi un important producător de celuloză din lemn şi de cherestea din conifere.

Agricultura
12% din suprafaţă sunt destinate agriculturii, iar 2% păşunatului. Cea mai mare parte a ţării este prea muntoasă pentru agricultură, deşi o parte din versanţi sunt terasaţi. Orezul este principala plantă cultivată (peste 13 milioane tone pe an), în special în sud, unde uneori este posibilă dubla cultivare. Se cultivă şi alte cereale, alături de trestie de zahăr, fructe, cartofi dulci şi soia. Sunt importante păsările domestice, porcii şi vitele. Fermele sunt mici, dar mecanizarea este răspândită.

Transportul
Din cei 44.297 km de cale ferată, 11.649 km au fost electrificaţi, inclusiv Tokaido, legătură de mare viteză între Osaka şi Tokyo. Oraşele mari sunt legate prin terenuri expres moderne. Transportul naval este vital. Chiba, Tokyo, Yokohama, Osaka, Kobe şi Nagya sunt porturi importante pe Honhu, iar Hakodate pe Hokkaido şi Kitakyushu pe Kyushu.

Pescarii
Japonia este prima ţară din lume în ceea ce priveşte pescuitul, cu până la 10 milioane de tone de peşte capturaţi anual. Peştii sunt importanţi în alimentaţia japonezilor şi pe lângă pescuitul în ocean, există multe pescării în ape mici de coastă. Crevetele sunt cele mai importante în apele mici, iar stridiile cu perle sunt o sursă de venit valoroasă. Macroul şi tonul sunt importanţi în apele mai adânci, iar balenele mai sunt capturate de japonezi în ciuda opoziţiei internaţionale.

Industria
Japonia este o naţiune industrială importantă. Este prima din lume în producerea oţelului şi în construcţia navelor. O oţelărie mare este la Kitakyushu, iar navele se construiesc la Osaka. Japonia produce mai multe automobile şi televizoare decât orice altă ţară. Textile de toate tipurile şi articole de înaltă tehnologie precum calculatoarele sunt de asemenea produse.

Energia
Japonia este independentă de petrolul importat. Acesta provine în principal din Orientul Mijlociu. Circa 65% din electricitate este în termocentrale şi 205 în hidrocentrale. Restul este de provenienţa nucleara, iar o parte geotermală.

Oraşe
Yokohama, în Câmpia Kanto este al doilea oraş ca mărime, cu 3.197.000 locuitori. Osaka (2.633.000 de locuitori) este un port şi un centru industrial important. Kobe (1.464.000 de locuitori), centru industrial şi Kyoto (1.471.000) fosta capitală, sunt în apropiere.


duminică, 6 decembrie 2009

Sfântul Nicolae vesteşte începutul sărbătorilor de iarnă


Dacă astăzi dimineaţă nu v-aţi trezit cu daruri alese în papuci, nu disperaţi. Moş Nicolae îşi cunoaşte rolul de atâtea sute de ani. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată, deci poate şi cadourile lui sunt nevăzute ... deocamdată.



POVESTEA LUI MOS NICOLAE


Ȋntr-un an, ţin minte că Tavi, acum elev în clasa a VII-a, mi-a spus că Moş Nicolae nu a venit la el. I-am răspuns ceea ce o să spun şi mai departe:


Nici nu ştii câte ţi-a adus Moş Nicolae. Peste ani o să-ţi dai seama că fiecare cadou dorit şi negăsit în ghetuţe a fost înlocuit de un dar de care într-adevar aveai nevoie, dar nu ţi-ai dat seama că îl primisei în acel moment. Moş Nicolae aduce sănătate, noroc şi păzeşte familia de pericole. Moş Nicolae aduce linişte în casă şi în suflet, dăruieşte mai multă bunătate şi înţelepciune. Dacă Moş Nicolae într-adevar a venit la voi, aşa vă veţi dovedi a fi, mai întelepţi şi mai buni.


Poate au fost cuvinte dure la acea vreme, dar Tavi nu s-a supărat. Din contră, la sfârşitul orei se simţea un copil mult mai norocos decât ceilalţi care au primit daruri în ghetuţe.

Ȋn goana după cadouri care dintre care mai fistichii, să ne aducem aminte că de fapt ceea ce dorim să dăruim este iubire şi înţelegere, că Moş Nicolae vine să ne aducă aminte că trebuie să facem acest lucru mai des, poate nu sub forma unui morman de dulciuri, ci sub forma unei mai mari preocupări pentru sufletul nostru şi al copiilor noştri.


Să vă aducă Moş Nicolae darul iubirii!


Prof. Liliana Mihalachi

joi, 3 decembrie 2009

Setea de mit a cititorului modern

Domnişoara profesoară de limba română Constantinescu Anca a avut amabilitatea să ne ofere unul dintre articolele de critică literară scrise de dumneaei. Sperăm că acest material ajută pe toţi aceia care au preocupări în acest domeniu, profesori sau elevi.


Romanul Nopţile de Sânziene al lui Mihail Sadoveanu prezintă o surprinzătoare deschidere spre mitic, nebănuită din lectura primei pagini, dar intuită din prisma celorlalte capodopere, în special prin Creanga de aur, ajungându-se chiar la intertextualitate.

Titlul operei este clar unul simbolic mai ales că acea sărbătoare dă o formă ciclică structurii romaneşti. Pentru orice cititor alegerea unui astfel de titlu se bazează pe faptul că „în ziua Sfântului Ioan cel Nou, când Soarele atinge apogeul prezenţei sale astrale şi oamenii se distrează la bâlciuri şi iarmaroace, iar noaptea e pe cât de scurtă, pe atât de terifiantă”[1]. Prin alegerea zilei cu cea mai mare încărcătură magică, autorul amplifică conotaţiile posibile ale textului, ajungându-se la facerea unei scrieri iniţiatice. Cititorul are nevoie de iniţiere pentru a recepta substanţa magică a operei literare.

Textul, o adevărată feerie, este fundamentat pe mitul eternei reîntoarceri. Lumea nu are sens şi nu poate trăi în echilibru decât păstrând cu străşnicie o legătură nevăzută cu trecutul fiinţei umane, cu Sacrul, cu începutul existenţei de orice fel. Personajele, ca şi făpturile modernităţii, sunt însetate de mit. Fără rădăcini bine împământenite în lumea mitică, omul nu poate supravieţui destinului său şi cu atât mai puţin încercărilor cu care îl testează viaţa. Omul trebuie să se întoarcă în trecut ca să se poate desprinde din încorsetarea timpului. Timpul pătrunderii în mit este „un timp <>”, „un timp calitativ diferit, un timp <>, deopotrivă primordial şi recuperabil la infinit”[2]. De aici porneşte întreaga creaţie. Ritmul ultramodern se află în faţa ritmului calm al naturii.

Pădurea arhaică este locul sacru în care se poate produce o reconectare cu natura paradisiacă, calmă, liniştitoare ca o mamă ocrotitoare şi surprinzătoare ca o furtună de vară. Peisajele descrise ne amintesc de insula din Cezara lui Eminescu. Codrul Borzei „tipul pădurii ca epifanie a vieţii cosmice latente”, „manifestare a unei conştiinţe imanente”,[3] reprezintă un labirint tainic, în care, paradoxal, cu greu se poate pătrunde. Ca în cazul oricărui mit, doar cei iniţiaţi au puterea de a dezlega câteva dintre tainele Borzei. Din acest motiv există personaje ce se suprapun perfect în harta întunecată a pădurii.

Astfel, Peceneaga se metamorfozează ca element al naturii, Kivi, „prinţesa orientală”, este fiica ei, boierul Mavrocosti este trecutul liniştit răsfrânt în prezent, iar ţiganii, „pecenegii”, nu sunt decât duhuri negre şi nelămurite. Aşa că legătura dintre om şi natură nu poate fi decât una foarte strânsă. Borza însemnă o lume, un „axis mundi” şi un centru, un univers închis, de sine stătător. Codrul luptă împotriva duşmanului prezent, bazându-se pe elementele veşniciei şi ancorându-se în prezent. „Sacrul se profanează” şi există „o diseminare a ritualului în cotidian”[4].

Conflictul romanului, dacă într-adevăr îl putem numi aşa[5], se stabileşte între doi poli: natură – cultură sau arhaicitate – civilizaţie şi, de ce nu, între Orient şi Occident, între viaţă şi moarte:

„Era o dimineaţă limpede şi lină de vară. Adierea nopţii stătuse şi codrul Borzei aştepta solemn dublul act de trădare şi duşmănie. De când era lumea şi ţineau bătrânii minte, acea rezervă a pădurilor vasluiene trăise neatacată. (…) Şi alte paseri şi jigănii puţin cunoscute oamenilor hălăduiau în taina acelor adâncuri, ca într-un loc sacru, păstrat de Dumnezeu pentru locuitorii pământeni mai vechi decât oamenii.

Iată venea un duşman; şi cei din urmă stăpâni îşi dovedeau viclenia unindu-se cu el pentru dărâmarea acelei alcătuiri străvechi păstrată din generaţie în generaţie ca un simbol al prospeţimii neamului Mavrocosti. Copiilor familiei, de când se ţinea minte, li se rostea la botez urarea de toţi cunoscută: Să trăieşti cât Codrul Borzei!”

Cu alte cuvinte, Antoine Bernard, un alt Paul de Marenne, vine la Necşeni pentru a-şi ajuta prietenul, pe Lupu Mavrocosti, fascinat de himera zborului şi prins între poliţele strânse în mod necugetat. „El n-are, pentru a-şi da seamă de realitatea lucrurilor, decât deducţiunea <>, altfel ar fi ghicit de la început că se află într-un teritoriu depărtat nu numai în spaţiu, ci şi în timp, într-o Atlantidă în care ucide nu femeia, ci pădurea”.[6]

Antoine Bernard, un simplu investitor, un capitalist, cu următorul crez: „esenţialul este că banul investit trebuie să producă foloasele”, este avertizat de Sofronie Leca, stăpânul adevărat al moşiei, astfel: „Te fac atent că rezistenţa aceasta la metodă şi la curent continuu de lucru e în firea localnicilor”, „rezistă elementele neînsufleţite” şi „să nu cauţi inamici în oameni, ci în lucruri”.

Pădurea, ca simbol al vieţii elementare, nu trece direct la atac împotriva duşmanului, ci, trezită din amorţeala seculară, se apără cu „armele” specifice: stihiile. Iată ce spune Kivi în acest sens: „Oamenii sunt elemente cu totul trecătoare; în Borza stau stihiile veşnice.” Totuşi, natura nu se apără doar pe ea însăşi fiindcă în mod simbolic protejează o cultură şi un popor întreg, iar instrumente în îndeplinirea scopului ei sunt toate personajele. Cu ajutorul lui Bernard, Borza îşi demonstrează puterea grandioasă, dar nu sălbatică ca în cazul junglei.

Nu în mod întâmplător primele lucruri luate de furia Borzei sunt toate însemne ale lumii din care provin Antoine Bernard şi Mărgăritescu. Elementele alogene trebuie să dispară în cadrul unei mişcări apocaliptice, formidabilă prin proporţii ce le dobândeşte: „Un nor enorm evolua cu repeziciune, ca un balaur cu ameninţări schimbătoare. Era ceva viu; clipea din când în când dintr-un ochi, care exploda ca un bolid. Înspre regiunile mai apropiate tresăriră ghiare de foc. <>, se bucura domnul Bernard.” Spectacolul care „stăpâneşte trei zile şi trei nopţi” este cu atât mai tulburător pentru un necunoscut cu cât începe „într-o tăcere şi-ntr-o linişte absolută”. Pe de altă parte, forţa de renaştere a pădurii este cea care acaparează elementele necunoscute aşa cum s-a întâmplat şi cu iazul lui Mavrocosti sau cu întregul adăpost al lui Bernard.

Locuitorii satelor din împrejurimi cunosc în mod inconştient tainele cerului, un limbaj ajutător lăsat lor de eternitate după părăsirea edenului: „ – Nu-i ploaie. (…) vine o cumpănă mare! Când soseşte un anume nor, din acel loc anumit, cunosc ei că nu-i lucru curat.” În plus, descântecele şi ritualurile sunt cunoscute de baba Domnica pentru scopuri terapeutice, prin urmare pentru implicaţiile date în viaţa de zi cu zi. Se dezvăluie o lume cu reguli bine stabilite şi respectate de boieri din generaţie în generaţie, în care până şi hoţii (cazul lui Florea) au un rol al lor.

Cu greu va pricepe Bernard că fiecare loc are caracteristicile lui şi acestea nu pot fi modificate decât pe cale adaptării. Totuşi, el primeşte credit din partea naratorului care îl surprinde la sfârşit sesizând că „Toate se armonizau în juru-i.” Străinul începe să înţeleagă lumea în care a intrat forţat: „În această parte de lume, unde se găseşte de câtva timp, energiile unităţilor nu se coordonează; oamenii tind la independenţă şi la libertate primitivă; sunt foarte aproape de edenul preistoric; pe când în Apus legea muncii are un caracter aşa de înfricoşat, încât omul nu se poate sustrage ei fără decădere”. În acest fel Bernard devine „un învins cucerit, convertit la valorile unei civilizaţii pe care, din nepricepere şi pe negândite, ar fi vrut să o distrugă”[7].

Dorinţele lui Mavrocosti nu sunt simple capricii. În relaţia lui cu Borza el pare un Icar care a avut şansa să corecteze ceea ce a greşit. A vrut să se înalţe cu aripi inventate prea sus şi prea repede, fără a se gândi la consecinţe, iar regretul se naşte la momentul potrivit chiar dacă nu duce decât la o confruntare indirectă. De aceea, auzind replica lui Sofronie Leca referitoare la dreptul unic al Borzei, „Mavrocosti fu izbit în piept de acest argument straniu.(…) considera cu aprehensiune crescândă primejdia care se apropia de acea frumuseţă, de acea măreţie a vieţii, de acel paradis al fraţilor noştri mai mici.”

Prin sânge, el face parte din lumea codrului şi nu se poate ridica împotriva propriei fiinţei, contra străbunilor săi crescuţi de Borza. Oricum, visul de a zbura, „acea experienţă sisifică”[8], demonstrează nevoia sa de căutare continuă a împlinirii prin verticalitate, cunoaştere şi superioritate. Comoara şi zborul au un sens simbolic şi personajul înţelege acest lucru abia la sfârşit, faţă de Peceneaga care are deja „comoara liniştii” , după cum spune „cocostârca”.

Forţa Borzei apare şi în finalul romanului, când „se lumină de soare” datorită apropierii lui Kivi de Sofronie Leca fiindcă „problema acestei mezalianţe nu putea să ajungă la soluţie decât cu întârzieri cotite şi calculul misterios al lucrurilor.” Astfel, microcosmosul rămâne o taină până la sfârşit.

De altfel, conflictul dintre natură şi cultură nu se observă doar la acest nivel şi se reflectă chiar şi în obiceiurile gastronomice ale personajelor. Mavrocosti este un rafinat, mănâncă mult şi bun ca mai toate personajele sadoveniene, însă gustă cu plăcere mâncarea rustic preparată de Sofronie Leca, atunci când lucrătorii au ieşit la câmp.

Pe lângă pescuit, apare descrisă în text şi o vânătoare, dar nu orice fel de vânătoare deoarece totul se transformă în ritual: Kivi a dat indicaţii clare în privinţa animalelor ce pot fi ucise, iar poporul cunoaşte celelalte porunci stabilite după rangul fiecăruia. Vânătoarea se dovedeşte a fi cel mai bun prilej de contemplare a naturii miraculoase. Peste toate se află se află două simboluri numerice importante: număr 12 – numărul capitolelor din carte, numărul sacru al Apostolilor şi al corpurilor cereşti, sinteza, alături de numărul 7 („tabloul primei bătălii era destul de bogat: şapte lupi”, „vara acelui an s-a dovedit a fi, la Necşeni, a treia din seria celor şapte, grase” sau „de şapte săptămâni lipseşte grinda din mijloc” –s.n.) – numărul zilelor dintr-o săptămână, al planetelor, ziua odihnei.

Soborul animalelor este o alegorie concentrată, „o pagină poetică extraordinară şi o capodoperă a literaturii onirice”[9], o întâlnire a Sacrului cu Profanul pe tărâmul dintre vis/realitate. În ritmul calculat de toacă de la mănăstire, la miezul nopţii, magul Peceneaga visează o realitate fantastică. Fiecare tip uman este reflectat într-un animal venit la sfatul organizat pentru soluţionarea conflictului cu „franţuzul” german. Faptul că unui om i se oferă permisiunea de a participa ţine de aceeaşi conexiune cu natura începuturilor.

Un simbol important din cadrul acestui vis magic este cel al şarpelui ca element dual, cuprinzând în sine atât răul, cât şi binele. Funcţia sa de element civilizator în viaţa umană este prezentat chiar în replica acestui personaj: „Noi suntem înţelepciunea cea dintâi şi cea din urmă a pământului. Noi am scos pe om din rai, ca să cunoască bucuria şi întristarea, şi noi avem să-l întoarcem înapoi, acolo unde nu-i bucurie, nici întristare.” De aceea el le sfătuieşte pe celelalte animale să lase lucrurile să meargă după cursul lor firesc, în care este intuit rolul important jucat de personajul feminin: „Deci lăsaţi-l pe Peceneaga să caute, până ce, la vreme potrivită, îi voi arăta eu locul cel adevărat. Voi ştiţi că acea comoară este. Lupu Mavrocosti crede în ea, căci pentru credinţă nu trebuie înţelepciune. Iar Kivi nu crede pentru că e mai înţeleaptă decât el. (…) căci ea caută altceva.” Iar mai presus de toate stă acelaşi dicton surprins şi de Sofronie Leca: „Borza ştie să se apere.” Pe de o parte, şarpele opreşte celelalte animale de la comiterea unor acte necugetate exact aşa cum sunt opriţi „pecenegii” de către Sofronie Leca.

Mixtura de culturi şi tradiţii, unitatea în diversitate, dă farmec textului, cu atât mai mult cu cât cititorul intuieşte că cel mai probabil şi boierii fac parte din rândurile pecenegilor ridicaţi din Borza.

Personajele nu sunt lipsite nici de naivitatea dată de lipsa contactului cu civilizaţia şi un exemplu sugestiv este cel al duhului Peceneaga în două situaţii diferite:

„- Hm! Se minună Peceneaga. Statu ista e boier tânăr; măcar că a învăţat la Pariz şi la nemţi, dar obiceiurile noastre din vechi nu le cunoaşte. Aici, în Borza, nu s-a văzut chibrit de când lume.” şi

„- Iaca intru. Da´ eu mă tem de atâtea rafturi de cărţi: să nu se prăvale peste mine. Iaca închid şi uşa dacă porunceşti Măria ta. Îmi place cum face:clanţ parcă vrea să mă muşte de deget. Ha-ha!”

La fel este şi Norocel care visează că în rai vor fi luaţi ţiganii de „sfântu´ Petrea” şi duşi în rai, „tocmai acolo, în fund”, unde vor primi rachiu dulce. Aşadar, esenţa mitică şi suflul metafizic al textului se degajă doar într-o combinaţie miraculoasă cu voioşia lucrurilor simple din viaţa cotidiană. Sensurile profunde sunt vizibile doar printr-o contra balansare cu simplitatea fiinţei umane.

În concluzie, romanul este unul al re-mitizării[10], nu al mitizării sau demitizării, fiindcă, într-un secol deja suprasaturat de viteză, omul simte nevoia de a se întoarce la tot ceea ce ţine de mit pentru a se reconecta la echilibrul interior atât al microcosmosului, cât şi al microcosmosului. Nopţile de Sânziene este un izvor nestăvilit de mit pentru cititorul însetat.



[1] Băileşteanu, Fănuş, Între magie şi… realitate, postfaţă la Sadoveanu, Mihail, Nopţile de Sânziene, Editura Agora. București, 2007, p. 156.

[2] Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, trad. Paul G. Dinopol, Editura Univers, București, 1978, p. 18.

[3]Paleologu, Al., Anti-Mioriţa sau coborârea în inferne, la Opinii critice, din Sadoveanu, Mihail, Nopţile de Sânziene, Editura Agora. București, 2007, p. 173.

[4] Tomuş, Mircea, Mihail Sadoveanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 142-143.

[5] „Cartea se află la graniţa dintre roman şi altceva, greu definibil. Personaje nu sunt personaje, ci mai ales funcţii-simboluri” – Ungheanu, M., Pădurea de simboluri, Editura „Cartea Românească”, București, 1973, p.117.

[6] Călinescu, G., M. Sadoveanu: „Nopţile de Sânziene”, la Opinii critice, din Sadoveanu, Mihail, op.cit., p. 167.

[7]Tomuş, Mircea, op. cit., p. 83.

[8]Gulian, C. I., Mit şi cultură, Editura Politică, 1968, f. l., p.117.

[9] Marcea, Pompiliu, Lumea operei lui Sadoveanu, Editura Eminescu, Bucureşti, Piaţa Scânteii 1, 1976, p. 202.

[10] Vezi Roşca, Lionel Decebal, Nopţile de Sânziene, în Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. M-P, coord. Ion Pop, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001, p. 148-152 .


Bibliografie

1. Barthes, Roland, Mitologii, trad. Maria Carpov, Editura Institutul European, Iaşi, 1997.

2. Băileşteanu, Fănuş, Între magie şi… realitate, postfaţă la Sadoveanu, Mihail, Nopţile de Sânziene, Editura Agora, București, 2007.

3. Benoist, Luc, Semne, simboluri şi mituri, trad. Smaranda Bădiliţă, Editura Humanitas, 1995.

4. Călinescu, G., M. Sadoveanu: „Nopţile de Sânziene”, la Opinii critice, din Sadoveanu, Mihail, Nopţile de Sânziene, Editura Agora, București, 2007.

5. Ciopraga, Constantin, Mihail Sadoveanu – Fascinaţia tiparelor originare, Editura Eminescu, Bucureşti, Piaţa Scânteii 1, 1981.

6. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, trad. Paul G. Dinopol, Editura Univers, București, 1978.

7. Gulian, C. I., Mit şi cultură, Editura Politică, f. l., 1968.

8. Marcea, Pompiliu, Lumea operei lui Sadoveanu, Editura Eminescu, Bucureşti, Piaţa Scânteii 1, 1976.

9. Oprişan, I., Opera lui Mihail Sadoveanu, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1986.

10. Paleologu, Al., Anti-Mioriţa sau coborârea în inferne, la Opinii critice, din Sadoveanu, Mihail, Nopţile de Sânziene, Editura Agora. București, 2007.

11. Roşca, Lionel Decebal, Nopţile de Sânziene, în Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. M-P, coord. Ion Pop, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001.

12. Tomuş, Mircea, Mihail Sadoveanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.

13. Ungheanu, M., Pădurea de simboluri, Editura „Cartea Românească”, București, 1973.